Olgăi i s-a făcut pielea de găină când a apăsat play pe înregistrarea din mașina soțului

În seara aceea, Olga s-a așezat în pat, dar somnul n-a venit. Mintea îi era plină de frânturi din conversația aia, de vocea lui veselă, de râsul lui fals. Privea tavanul și simțea cum fiecare bătaie a inimii o arde pe dinăuntru.

Dimineața, s-a ridicat devreme. A pregătit cafeaua, a pus masa, totul ca de obicei. Ivan s-a așezat la masă, fără să știe că în clipa aceea totul s-a schimbat. Olga îl privea calm, de parcă îl vedea pentru prima oară.

— Ești sigur că mergi azi la birou? a întrebat ea liniștit, sorbind o gură de cafea.
— Da, avem o ședință importantă, a răspuns el, evitându-i privirea.

Ea a zâmbit. Un zâmbet care l-a făcut pe Ivan să se fâstâcească. Apoi a ieșit din casă și a pornit spre mașină. De data asta, nu a pus fișierul de pe cameră din greșeală. L-a descărcat intenționat. Voia să-l păstreze. Dovada.

În zilele următoare, Olga a jucat perfect rolul soției de care nimeni n-ar bănui nimic. A continuat să gătească, să zâmbească, să-și atingă ușor burtica, de parcă totul ar fi fost în regulă. Dar în tăcere, a început să adune informații.

A aflat repede cine era Vasilina. O tânără de la biroul vecin, abia trecută de 25 de ani, care credea că Ivan era „separat”. Când Olga a văzut fotografiile cu ei într-o cafenea din centru, n-a plâns. Doar a zâmbit rece.

A doua zi, a mers la avocat. A cerut discreție totală. Avea deja un plan: să vândă mașina pe numele ei, să mute economiile din contul comun, să închirieze un apartament micuț în orașul părinților.

Într-o sâmbătă, când Ivan s-a întors acasă după „ore suplimentare”, Olga îl aștepta. Pe masă era o farfurie cu sarmale, un pahar de vin și o foaie albă.

— Ce e asta? a întrebat el confuz.
— Hârtia cu datoria ta, a spus ea liniștit.
— Cum adică?
— E o hârtie care îți amintește că mi-ai promis viața, dar mi-ai dat minciuni. Am semnat divorțul. Poți să-l citești.

Ivan a rămas mut. A încercat să o ia de mână, dar ea s-a retras.
— Olga, ascultă, a fost o prostie, doar o aventură…
— Nu. A fost o alegere, l-a întrerupt ea. Iar eu am ales altceva. Liniștea.

A doua zi dimineață, Olga a plecat. Cu o geantă mică și un zâmbet obosit, dar sincer. În portbagaj avea doar câteva haine, actele și ecografia bebelușului.

Când a ajuns la casa părinților, mama ei a deschis ușa și a văzut-o palidă, dar hotărâtă.
— Mamă, ce s-a întâmplat?
— Nimic, mamă. Doar că am învățat că dragostea nu se cerșește. Se merită.

Apoi s-a dus în grădină. Vântul mirosea a frunze ude, a liniște și a început nou. A pus mâna pe burtică și a zâmbit.

— Vom fi bine, i-a șoptit copilului. Pentru că de azi, nu mai plâng pentru cine nu mă iubește. De azi, trăiesc pentru tine.

La scurt timp, a primit un mesaj de la Ivan: „Iartă-mă, te rog. Mă omor fără tine.”
Olga s-a uitat lung la ecran, apoi a șters mesajul.

Nu mai era femeia care tremura la o înregistrare. Era femeia care a învățat să se ridice după ce lumea i s-a prăbușit.

În seara aceea, în timp ce privea apusul, a simțit pentru prima oară pace.
Nu avea nevoie de răzbunare. Pedepsele adevărate nu se dau cu furie, ci cu tăcere.

Iar tăcerea ei spunea totul:
a fost iubire, dar acum e libertate.