Amanta a bătut la ușa soției și i-a spus ceva ce a înghețat-o pe loc!

Oleg a intrat fluierând, cu o pungă de bere în mână, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. În bucătărie mirosea a sarmale, dar masa era goală. În locul farfuriilor, pe masă l-a așteptat un teanc de haine împăturite frumos și un dosar roșu.

Natalia stătea în picioare, sprijinită de chiuvetă. Nu plângea, nu țipa. Doar îl privea rece, de parcă ar fi fost un străin.

— Ce-i asta? a întrebat el, ridicând o cămașă.
— Bagajul tău. Restul e jos, la ușă.

Oleg a zâmbit forțat.
— Iar te-a apucat teatrul? Ce-i cu tine?

— A venit cineva azi, i-a răspuns Natalia calm. O femeie. Mi-a spus că tu… ai alte planuri.

Zâmbetul i s-a stins. A lăsat punga jos.
— Ce femeie?

— Cea care te așteaptă să scapi de mine. Și de tata.

Oleg s-a albit la față.
— Natalia, ascultă-mă, nu e cum crezi!

Dar ea a ridicat mâna.
— Ba e exact cum cred. Ai vrut să stai până mor ai mei, să rămâi cu apartamentul. Și poate te gândeai și la ceasul de aur al tatei, nu?

El a vrut să se apropie, dar Natalia a făcut un pas în spate.
— Nu te mai obosi. Actele sunt acolo. Le semnezi și pleci.

Tăcerea care a urmat a fost grea ca o piatră. Din camera copiilor se auzea ceasul ticăind, iar ploaia bătea în geam.

Oleg a oftat, și-a trecut mâna prin păr și s-a prăbușit pe scaun.
— Am greșit, Natalia. Am fost prost. Dar te iubesc, știi bine asta…

Ea l-a privit cu un amestec de milă și dezgust.
— Nu, Oleg. Tu te iubești doar pe tine.

A luat dosarul de pe masă, l-a pus în brațele lui și a mers spre dormitor. Când s-a întors, ținea în mână un teanc de fotografii — nunta lor, vacanțele, zâmbete false. Le-a pus în sobă și a aprins un chibrit.

Flăcările au prins viață, luminând chipul ei liniștit.
— Uite, Oleg… așa se termină o minciună.

El a rămas nemișcat, privind cum amintirile se transformă în cenușă. Apoi s-a ridicat, și-a luat hainele și a plecat fără un cuvânt.

Natalia a închis ușa în urma lui și s-a sprijinit de ea. Lacrimile i-au curs abia atunci, în tăcere. Dar nu de durere, ci de eliberare.

În zilele următoare, și-a schimbat numele pe interfon, a vopsit pereții și a aruncat tot ce îi amintea de el. Tatăl ei, când a aflat, a venit să o îmbrățișeze.

— Tată, i-a spus ea, am crezut că viața mea s-a terminat.
— Nu, fata mea. Abia acum începe.

A doua săptămână, Natalia s-a dus cu el la piață, a cumpărat legume, a râs din nou. Într-o zi, o vecină a întrebat-o:
— Naty, nu-ți pare rău?

Ea a zâmbit senin.
— Nu. Când pierzi o minciună, câștigi liniștea.

La scurt timp, Oleg a încercat să se întoarcă. A venit cu flori, a bătut la ușă, dar Natalia nu i-a mai răspuns. Prin geam, a văzut-o cum stătea cu tatăl ei la masă, râzând.

Și-atunci a înțeles că pierduse tot. Nu doar o femeie, ci o familie.

Natalia, în schimb, și-a continuat viața. Și-a găsit un serviciu mai bun, și-a crescut copiii cu demnitate și, uneori, se gândea la seara aceea ca la începutul libertății ei.

Pentru că uneori, ca să-ți recapeți pacea, trebuie mai întâi să pierzi tot ce te ține legat de o minciună.