„Tot adevărul despre logodnica ta e pe stickul ăsta!”

Tatăl a sorbit o gură de whisky și a spus calm, dar apăsat:
„N-am urmărit-o, Tudor. A venit la mine acum o lună. Avea nevoie de ajutor. Financiar. Și… altfel.”

Tudor a încremenit. Nu înțelegea. „Alina? La tine? De ce n-a spus nimic?”

Bărbatul mai bău o gură și își aprinse o țigară. „Pentru că i-a fost rușine. A vrut să o facă singură, dar era încolțită. A venit cu o hârtie cu datorie… zece mii de lei. Împrumutase bani de la un tip dubios. Totul pentru tine. Voia să-ți facă surpriză cu o vacanță în Grecia, să te ceară ea de soț acolo.”

Tudor simțea cum i se strânge stomacul. „Și… stickul?”

„Stickul e de la omul de la care împrumutase banii. Un individ care înregistrează tot, ca să aibă cu ce șantaja oamenii. Pe stick e o conversație dintre el și ea. Trebuie să o asculți.”

Mâinile lui Tudor tremurau. A luat stickul, l-a băgat în laptop și a dat play.

Vocea Alinei se auzea clar, dar plină de teamă.
„Vă rog… am să vă dau banii înapoi. Doar câteva zile. Nu vreau să afle Tudor, vă rog…”
„Prea târziu, draga mea. Ori îmi aduci banii, ori fac public filmarea cu tine de la cazino.”

Tudor a înlemnit. Cazino? Filmare? Nu putea fi adevărat. Tatăl lui l-a privit în tăcere.

„A intrat în cazino o singură dată. A vrut să-și recupereze banii pierduți. A pierdut și mai mult. Și s-a speriat. M-a rugat să nu-ți spun. Am plătit eu datoria. Dar am vrut să vezi cu ochii tăi în ce s-a băgat, ca să înțelegi cine e, cu bune și cu rele.”

Lacrimile i-au umplut ochii lui Tudor. Simțea rușine, furie, dar și durere. Nu pentru că ea greșise, ci pentru că el nu văzuse cât de disperată fusese să-i demonstreze dragostea ei.

„Tată… de ce n-ai spus nimic până acum?”

„Pentru că nu voiam să o pierzi. Dar azi… când am văzut-o plângând, mi-am dat seama că deja o pierzi singur.”

Tudor a închis laptopul și a ieșit în fugă din casă. A condus fără direcție, până când farurile mașinii au luminat blocul unde locuia Alina. A urcat scările în goană și a bătut la ușă.

Când ea a deschis, avea ochii umflați de plâns.
„Ce mai vrei, Tudor?” a spus încet, fără vlagă.

El a rămas tăcut câteva clipe. Apoi i-a luat mâinile și a spus:
„Vreau să-mi ceri iertare doar pentru un singur lucru: că n-ai avut încredere să-mi spui adevărul. Restul… restul nu contează.”

Alina a izbucnit în plâns și s-a prăbușit în brațele lui.

„Am greșit… Am vrut doar să te fac fericit.”

„Știu. Și ai reușit. Chiar și când ai greșit.”

Tăcerea s-a așezat între ei, dar era o tăcere liniștitoare. Tudor și-a trecut degetele prin părul ei și a șoptit:
„Hai să luăm totul de la capăt. Fără minciuni, fără datorii. Doar noi.”

Ea a zâmbit printre lacrimi. „Chiar vrei asta?”

„Mai mult ca oricând.”

Câteva luni mai târziu, în același restaurant unde se certaseră, Tudor a pus pe masă o cutiuță mică. Înăuntru era un inel simplu, din argint, fără pietre scumpe.

„Poate n-am Grecia, dar am inima mea. Și pe tine.”

Alina a râs printre lacrimi. „E tot ce mi-am dorit.”

Și, în timp ce oamenii din jur îi priveau zâmbind, Tudor a înțeles că adevărul doare doar când nu e spus la timp. Când e rostit din dragoste, el vindecă.

Iar acel stick, odinioară simbolul unei trădări, a devenit pentru ei începutul unei vieți noi — una în care iubirea nu mai avea secrete, doar promisiuni ținute.