O femeie îmbrăcată în haine vechi a intrat într-un restaurant de lux și a comandat cea mai ieftină supă

Chelnerul a adus supa, așezând-o cu o mișcare grăbită în fața bătrânei. Femeia i-a mulțumit politicos și a început să mănânce încet, fără să privească pe nimeni. În jur, râsetele s-au mai potolit, dar privirile batjocoritoare încă o urmăreau.

La un moment dat, ușa restaurantului s-a deschis brusc. Un bărbat îmbrăcat elegant, cu un aer autoritar, a intrat și s-a uitat în jur. Când a văzut bătrânica, a zâmbit larg și s-a grăbit spre ea.

— Mamă! — a spus el, îmbrățișând-o cu drag.

Toți au amuțit. Chelnerii s-au oprit în loc, iar clienții, care cu puțin timp în urmă râdeau, au rămas cu lingurile în aer. Bărbatul a scos scaunul și s-a așezat lângă ea.

— Nu mi-ai spus că vii în oraș, — a spus el cu voce caldă. — Aș fi trimis mașina după tine.
— N-a fost nevoie, — a răspuns ea liniștită. — Am vrut doar să te văd și să știu că ești bine.

Administratora restaurantului, cea care o întâmpinase cu dispreț, a înlemnit. Omul din fața ei era chiar proprietarul lanțului de restaurante — același despre care toată lumea vorbea cu admirație.

— Vă rog să ne scuzați, domnule, — a bâiguit ea, încercând să-și ascundă rușinea. — N-am știut că…
— N-ați știut că e mama mea, dar trebuia să știți că e un om, — a răspuns el rece. — În acest loc nu ar trebui să existe diferențe între bogați și săraci. Respectul nu se cumpără cu bani.

Bunicuța a zâmbit și i-a luat mâna.
— Las-o, dragul meu, lumea uită repede ce e omenia.

Apoi s-a ridicat încet, și-a aranjat baticul și s-a pregătit să plece. Fiul ei i-a spus ceva chelnerului, iar acesta, vizibil emoționat, s-a dus la casă. În câteva minute, a revenit și a anunțat:
— Domnul a hotărât ca, de astăzi, în fiecare zi, o masă caldă să fie oferită gratuit celor care nu își permit.

Restaurantul a izbucnit în aplauze. Cei care o priviseră cu dispreț pe bătrână acum o priveau cu rușine și respect.

Ea s-a întors spre toți și a spus blând:
— Nu uitați niciodată: o haină veche nu face un om mai puțin demn. Uneori, sub o eșarfă ponosită, se ascunde o inimă plină de lumină.

Apoi a ieșit în liniște, sprijinindu-se de bastonul ei. În urma ei, sala plină de lux părea mai caldă, mai vie, mai omenească.

Din ziua aceea, în acel restaurant scump, mesele nu mai erau doar pentru cei cu bani, ci și pentru cei cu suflet mare. Iar pe peretele de lângă intrare, fiul ei a pus o placă mică de bronz pe care scria simplu:

„Respectul e felul de mâncare care nu costă nimic, dar hrănește pe toată lumea.”