Doliu uriaș! Elena Udrea
Fostul ministru al Turismului a oferit un interviu în care a vorbit despre ceea ce i s-a întâmplat lui Rudel Obreja.
Elena Udrea precizează că problemele acestuia de sănătate i-au fost ignorate, cu toate că acesta slăbise 11 kilograme iar transformarea era de natură să pună oameni pe gânduri, mai ales că el a fost sportiv.
Elena Udrea a oferit recent un interviu jurnalistei Anca Alexandrescu, în cadrul căruia a vorbit despre mai multe aspecte, inclusiv despre decesul lui Rudel Obreja.
”Chiar a fost o tragedie cumva pentru cei care stiau cat e de bolnav, luasera in calcul si situatia aceasta, ca s-ar putea intampla, si o sa discutam mai multe despre asta. Si doi, s-a intamplat ca dupa 8 luni… nu, sunt de un an arestata… Nici nu mai stiu, nu mai tin socoteala timpului, o cerere la Inalta Curte care ar fi fost,
zic eu, si legal si corect sa fie admisa, mi s-a respins ca toate celelalte pe care le am facut, si speranta ar fi fost ca daca s-ar fi aprobat acea cerere in care solicitam Instantei Supreme sa constate abuzul de incalcare a deciziei CCR in cazul nostru, in Gala Bute, am fi putut vorbi in platou si nu la puscarie. Pentru ca nu s-a intamplat, ne intalnim din nou aici. Referitor la, vedeti dvs, aveti si persoane, probabil unele de buna credinta, multe cu siguranta postaci pe internet…”, spune fostul ministru al Turismului.
De asemenea, Elena Udrea a mai spus că este decent ca persoanele care stau în penitenciar să se poată îngriji, făcând referire la comentariile anterioare care au apărut după ce fostul ministru a oferit un interviu acum ceva timp, în cadrul căruia a apărut vopsită și machiată.
”Care vor sa omoare orice subiect care le afecteaza lor, sau celor pentru care ei posteaza la comanda pe internet, le afecteaza interesele, vor sa omoare orice subiect important cu comentarii: dar de ce era
vopsita? Pai asta e o puscarie de femei, femei care au familii, copii, soti, parinti, vin sa le viziteze. Destul ca e o drama pentru familii sa aiba aici pe cineva, pentru un copil sa aiba aici mama, pentru parinti sa-si aiba aici copiii. Daca te mai si vede vai de tine, slabita, neingrijita, pentru ei e o liniste daca te vad totusi ca esti bine. Ca nu te duci nici sa plangi in fata lor, nici sa le spui daca ceva nu e bine pentru tine aici, nu te duci sa le spui, tocmai pentru a nu ii face sa sufere si mai tare.
Deci, totusi e uman, zic eu, si e si decent ca persoanele care stau in penitenciar sa se poata ingriji. Din acest punct de vedere, eu zic ca cei care au comentat, in afara de cei care or fi fost de buna credinta, cu siguranta cei mai multi sunt dintre cei care sunt deranjati de discutiile noastre si de alte lucruri pe care le faceti. Ca am vazut ca va comenteaza toate proiectele pe care le aveti”, spune aceasta.
Rudel Obreja a plătit ca victimă colaterală
Elena Udrea a fost întrebată despre modul cum vede povestea cu Rudel Obreja, Anca Alexandrescu aducând în prim-plan faptul că acesta a spus mereu că este o victimă în acest dosar. Ulterior, acesta a și plătit ca victimă colaterală.
”Fara indoiala ca este asa. El a spus inca din 2015 de cand a fost arestat o data cu mine si cu Tudor Breazu, celalalt personaj din dosar care nu a acceptat presiunile facute de procurori, sa confirme niste denunturi ale celor 3 care sunt in libertate si n-au patit nimic, desi ei sunt autorii faptelor, au recunoscut ca sunt autorii unor fapte din dosar, dar pentru niste denunturi facute sunt in libertate. Tudor Breazu si Obreja de la inceput au refuzat lucrurile acestea si au spus judecatorilor: <
Rudel Obreja probabil si din ce spune sotia lui, din ce a spus Tudor Breazu care a stat din nou cu el, la fiecare arestare din cele 3 – 2015, 2018 si acum, in 2022, Breazu a stat cu Rudel Obreja. Si mi-a scris, noi ne- am scris scrisori, acum Breazu e in libertate, a terminat, si a ispasit pedeapsa”, mai spune Elena Udrea.
Rudel Obreja nu a mimat o durere
Mai mult, fostul ministru al Turismului spune că după ce Tudor Breazu a ieșit din închisoare a continuat să vorbească cu el, iar acesta îi spunea că ceva nu este în regulă cu Rudel Obreja.
Elena Udrea a mai spus că acesta slăbise 11 kilograme și că transformarea sa bruscă ar fi trebuit să-i pună pe gânduri, subliniind că nu eu a mimat o durere.
”Sigur ca da, am vorbit cu el, o sa ma si viziteze, dar el mi-a scris scrisori de la inceput si imi spunea: nu e in regula cu Rudel, ceva nu e in regula. Daca pana acum era puternic, acum il simt psihic deprimat, e cazut, e total descurajat, se gandeste la copiii pe care i-a lasat. Era intr-o stare psihica foarte proasta de data aceasta, dupa care, ei au stat in carantina. Am fost cu dl. Iancu, a spus ca imediat ce a ajuns la Jilava se simtea deja rau. Da, pentru ca ei au stat 3 saptamani in carantina. Undeva la sfarsitul perioadei a inceput sa acuze aceste dureri si imi scria in scrisori: e ceva in neregula, ii este foarte rau si nici nu-l primesc la cabinet, nici nu-i dau nimic, nu-l duc la un doctor.
Si mi-a tot povestit lucrul asta pe parcursul a vreo 2 luni, ca se simte din ce in ce mai rau. Eu l-am vazut la termene cat de mult slabise, dar m-am gandit ca poate este…
Da, pentru ca nu era o femeie care sa fie atat de afectata psihic incat sa nu mai manance, sa slabeasca. Totusi, era ditamai barbatul, era un sportiv, puternic, un caracter puternic. Faptul ca el slabise atat de mult nu putea fi pus doar pe seama, asa cum mi-a spus Tudor Breazu, cum i-a spus doctorul: <
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.