Nu am unde să mă duc. M-au dat afară și e deja noapte

— Ne-ai căzut pe cap, repeta soacra zi de zi. Numai cheltuieli aduci, nimic bun.

Nadia și-a șters ochii cu mâneca hainei subțiri și a strâns mai tare copilul la piept.

— După ce a murit el, mi-au spus clar că nu mai e loc pentru mine în casa lor. Că Vladana nici nu se știe a cui e. Azi m-au scos pur și simplu afară. Cu copil cu tot.

În cameră s-a lăsat liniștea. Marina simțea cum ceva se rupe în ea. O durea povestea fetei, dar o durea și mai tare că se regăsea în ea. Și ea fusese dată la o parte. Și ea fusese „în plus”.

— Rămâi peste noapte, a spus Marina hotărât. Dimineață vedem ce facem.

Noaptea aceea a fost lungă. Marina n-a dormit aproape deloc. O auzea pe Nadia cum se ridica din când în când să-și legene copilul, cum oftează, cum își șterge lacrimile în tăcere.

Dimineața, fratele Marinei a plecat la muncă. La masă au rămas doar ele două.

— Nadia, tu chiar n-ai pe nimeni? a întrebat Marina încet.
— Nu. Am crescut prin orfelinate. Apoi m-am măritat… și atât.

Marina a privit-o atent. Era tânără, slabă, dar avea niște mâini harnice. De croitoreasă.

— Spuneai că știi să coși?
— Da. Asta am făcut toată viața.

În acea zi, Marina a dus-o prin oraș. I-a cumpărat mâncare, scutece, hăinuțe pentru copil. Din banii ei. Fără regrete. Parcă făcea asta și pentru sine.

Zilele au trecut. O noapte s-a transformat în două. Apoi în o săptămână.

Nadia ajuta în casă, gătea, spăla, iar seara cosea. Marina a pus anunțuri pe grupuri locale. Comenzi mici au început să apară. O rochie, o fustă, o perdea.

Încet-încet, Nadia a început să zâmbească.

Într-o seară, Marina a primit un telefon. Era fostul ei soț.

— Am auzit că ești la Brașov. Putem vorbi?
— Nu, a răspuns ea calm. Nu mai avem ce.

Și pentru prima dată, a simțit că spune adevărul.

După câteva luni, Marina a luat o decizie. A închiriat un mic spațiu la parterul unui bloc și a deschis un atelier de croitorie. L-a pus pe numele Nadiei.

— Nu pot să accept, a protestat fata.
— Ba poți. Și meriți.

Atelierul a mers. Nu din prima, dar sigur. Nadia muncea, Marina o ajuta cu actele, cu clienții, cu vorba bună.

Într-o zi, la ușa atelierului a apărut soacra Nadiei. Aranjată, cu privire rece.

— Am venit după nepoată, a spus scurt.

Nadia a tremurat. Marina a ieșit din spate și s-a uitat drept în ochii femeii.

— Nu pleacă nicăieri. Dacă vreți să vă vedeți nepoata, o faceți cu respect. Altfel, ușa e acolo.

Femeia a plecat, fără să mai spună nimic.

În seara aceea, Nadia a plâns. Dar nu de durere. De ușurare.

Anii au trecut. Vladana a crescut. Atelierul s-a extins. Marina nu s-a mai întors niciodată la viața ei veche.

Pentru că uneori, când primești un străin pentru o noapte, nu îi salvezi doar viața lui.

O salvezi și pe a ta.