După ce am primit prima de Anul Nou, 100.000 de lei

Când a ajuns în fața blocului din Drumul Taberei, Ana s-a oprit pentru câteva secunde. Ținea cheia în mână, dar nu se grăbea să intre. Pentru prima dată după mulți ani, simțea că ceva nu e în regulă.

A intrat, totuși.

În apartament mirosea a cafea reîncălzită și a mâncare comandată. Șerban era la birou, cu căștile pe urechi, butonând laptopul.

— Ai venit mai devreme, a spus el fără să ridice privirea.

— Da, a fost o zi… normală, a răspuns Ana, atentă la fiecare cuvânt.

I-a spus că a primit o mică primă, vreo două mii de lei, nimic special. Șerban a dat din cap absent.

— Bun, bun… poate plătim factura la gaze, a mormăit el.

Nicio bucurie. Nicio întrebare. Nici măcar un zâmbet.

Seara, când Șerban a intrat la duș, Ana a rămas singură în sufragerie. Laptopul lui era deschis. Inima îi bătea atât de tare, încât avea impresia că se aude în toată casa.

„Nu e corect”, și-a spus.
„Dar nici vorbele femeii nu-mi ies din cap.”

A atins mouse-ul.

Primul lucru deschis era o conversație. Nu una. Mai multe.

Cu o femeie pe nume „Lori”. Mesaje vechi de luni de zile. Complimente. Promisiuni. Planuri.

„Când o să pun mâna pe bani, plec.”
„Soția mea e fraieră, muncește ca proasta.”
„Mai am puțin de așteptat.”

Ana simțea cum i se taie picioarele. A derulat mai departe.

Un fișier atașat. Un contract. Un credit făcut pe numele ei. O hârtie cu datorie scanată. Sume mari. Rate despre care nu știa nimic.

Ușa de la baie s-a deschis.

— Ce faci? a întrebat Șerban, simțind imediat tensiunea.

Ana s-a ridicat încet. Nu țipa. Nu plângea. Avea o liniște rece în privire.

— De cât timp mă vinzi pe bucăți? a întrebat calm.

Șerban a încremenit.

— Ai umblat unde nu trebuia…

— Răspunde.

A încercat să râdă, să se scuze, să dea vina pe stres, pe lipsa banilor. Apoi a trecut la reproșuri. Că ea muncește prea mult. Că el se simte inutil. Că „oricum banii sunt ai familiei”.

Ana l-a ascultat până la capăt.

A doua zi, fără scandal, fără urlete, Ana a mers la bancă. A blocat conturile comune. A vorbit cu un avocat. A anulat creditul fraudulos. A depus actele de divorț.

Seara, când Șerban a venit acasă, a găsit ușa încuiată și bagajele lui pe palier.

— Vorbim, Ana! a strigat el.

Ea a deschis ușa doar cât să-i întindă un plic.

— Aici e suma despre care ți-am spus. Două mii de lei. Atât ai primit de la mine. Restul… nu ți-a fost destinat niciodată.

A închis.

Cu banii din primă, Ana și-a reparat baia. Și-a cumpărat liniște. Și, în primăvară, a plecat singură la mare, la Vama Veche. A stat pe plajă, cu cafeaua în mână, și pentru prima dată nu s-a simțit vinovată că e fericită.

Într-o dimineață, pe faleză, a zărit o femeie în vârstă, cu o căciulă tricotată. Ochii negri, pătrunzători.

S-au privit o clipă.

Femeia a zâmbit și a dispărut printre oameni.

Ana a zâmbit și ea.

Pentru că uneori, adevărul vine exact când ai cea mai mare nevoie de el.