În timpul ceremoniei de nuntă, mirele a ridicat încet voalul miresei ca s-o sărute

Pentru o fracțiune de secundă, nimeni n-a înțeles ce se întâmplă. Mirele, Mihai, stătea nemișcat, cu mâinile în aer, iar mireasa, Ana, îl privea speriată, fără să spună nimic.

Un murmur ușor a trecut prin sală.

Mihai a făcut un pas înapoi. Fața i se albise complet.

Sub voal, Ana nu era machiată impecabil, cum o văzuse dimineață. Pe obrazul stâng avea o vânătaie mare, violacee, iar buza de jos îi era crăpată. Urme clare de lovituri. Imposibil de ascuns.

— Doamne… a șoptit cineva din rândurile din față.

Mama mirelui s-a ridicat brusc în picioare. Nașa și-a dus mâna la gură. Muzica s-a oprit.

— Cine ți-a făcut asta? a întrebat Mihai, cu vocea gâtuită.

Ana a încercat să zâmbească, dar i-au dat lacrimile.

— Nu contează… a spus încet. Hai să continuăm.

— Ba contează, a răbufnit el. Contează enorm.

S-a întors spre ofițerul de stare civilă.

— Opriți ceremonia.

Un freamăt puternic a străbătut sala. Oamenii se uitau unii la alții, neștiind dacă să vorbească sau să tacă.

Mihai a coborât de pe podium și s-a apropiat de Ana. I-a luat mâinile tremurânde în ale lui.

— Ți-am promis că o să te apăr. De cine te-ai ferit? De mine?

Ana a clătinat din cap.

— De tata, a șoptit ea.

Cuvintele au căzut ca un trăsnet.

— A aflat că m-am mutat la tine. A zis că l-am făcut de rușine. Azi dimineață a venit la mine acasă… doar „să vorbească”.

Sala a amuțit complet.

Mihai și-a strâns maxilarul. Și-a scos sacoul și l-a pus ușor pe umerii Anei, acoperindu-i fața.

— Nunta asta nu e despre poze și flori, a spus el tare, pentru toată lumea. E despre oameni. Și despre adevăr.

S-a întors spre invitați.

— Vă mulțumim că ați venit. Dar azi nu dansăm. Azi facem ce trebuie.

A luat-o pe Ana de mână și au ieșit din sală. Fără muzică. Fără aplauze. Doar pași hotărâți.

Au mers direct la poliție.

Mai târziu, în aceeași seară, au ajuns acasă. În apartamentul mic, luat în rate, cu mobilă simplă și miros de cafea. Mihai i-a pus gheață pe obraz și a stat lângă ea, în tăcere.

— Îți e frică? a întrebat-o.

— Da, a spus ea sincer. Dar pentru prima oară nu mă simt singură.

Două luni mai târziu, au făcut cununia într-un cerc restrâns. Fără voal. Fără secrete. Doar cu oameni care știau adevărul.

Ana a zâmbit atunci din toată inima.

Iar Mihai a înțeles că uneori, dragostea adevărată nu începe cu „da”-ul de la altar, ci cu curajul de a spune „ajunge”.