În timpul unui grătar în familie, am primit un mesaj: „pleacă și nu spune niciun cuvânt.”

Inima îmi bătea nebunește. Mă uitam la luminile albastre și roșii care dansau pe fațadele caselor din jur. Vecinii ieșiseră pe la porți, unii filmau cu telefoanele, alții șușoteau între ei.

Am rămas pe loc, cu mâinile strânse pe volan. N-am vrut să pornesc, de teamă că cineva m-ar putea opri. Nu înțelegeam ce se întâmplă, dar instinctul îmi spunea că dacă mă întorc, totul s-ar putea termina rău pentru mine.

Mi-au trecut prin minte toate momentele în care Amanda mă privise cu acel zâmbet fals, toate discuțiile în care mă corectase în fața copiilor. Știam că nu mă plăcea. Dar să ajungem aici?

Un gând mi-a străpuns mintea: dacă poliția nu venise doar pentru Robert? Dacă cineva încerca să mă implice și pe mine?

Am pornit mașina și am condus încet spre câmpurile din afara orașului. M-am oprit lângă o cruce veche de lemn, ridicată la marginea drumului, un loc unde mama obișnuia să aprindă o lumânare ori de câte ori avea necazuri. Am aprins și eu una, tremurând.

Telefonul a sunat. Același număr necunoscut.

— Lucia, ascultă-mă bine, vocea era joasă, gravă. Sunt prietenul tău, chiar dacă nu mă recunoști. Robert și Amanda sunt implicați în lucruri urâte. Poliția căuta dovezi și aveau ordin să te ia și pe tine, ca martor. Ar fi încercat să te facă parte din poveste.

Am simțit cum pământul mi se clatină sub picioare.
— Dar… eu nu am făcut nimic…

— Știu. Dar Amanda a folosit numele tău în niște documente. Era să ajungi la închisoare pentru ceva ce nu ai făcut.

M-am sprijinit de cruce, încercând să respir adânc. Îmi venea să plâng, dar în același timp simțeam o furie uriașă. Toată viața muncisem cinstit, îmi crescutem copiii cu trudă, iar acum, la bătrânețe, să fiu trădată chiar de familia mea?

În satul bunicilor mei, exista o vorbă: „Sângele apă nu se face, dar uneori se tulbură până nu mai vezi fundul.” În momentul acela, am înțeles cât adevăr era acolo.

Am decis să nu mai fiu victima nimănui. M-am dus direct la poliție, cu telefonul în mână, arătând mesajele și cerând protecție. Le-am spus tot ce știam despre Amanda, despre comportamentul ei, despre cum încerca să mă marginalizeze.

Câteva ore mai târziu, am aflat că Robert fusese arestat pentru complicitate, iar Amanda pentru fraudă și fals în acte. Documentele cu numele meu erau dovada clară a planului lor.

Când m-am întors acasă, am aprins din nou o lumânare la crucea din marginea drumului. De data asta, nu pentru teamă, ci pentru recunoștință.

Am închis ochii și am simțit liniștea serii. Cocoșii cântau în depărtare, iar mirosul de fân proaspăt cosit îmi aducea aminte de copilărie.

Viața mea nu mai era aceeași, dar în sfârșit, eram liberă.