UN CUPLU DE BĂTRÂNI SINGURI ÎNTÂLNEȘTE O MAMĂ SINGURĂ, CHIAR ÎN PLIN TRAVALIU

Degetele Mariei erau calde și ferme, ca mâinile unei mame care știe ce face, chiar dacă viața nu i-a dat voie să fie una.

— Uită-te la mine, mamă, a spus ea încet. Respiră cu mine. Nu ești singură.

Ion deja scotea din dubă o sticlă de apă și o pătură veche. Nu punea întrebări inutile. Înțelegea situația dintr-o privire.

Violeta tremura toată. Durerea venea în valuri, tot mai dese, tot mai nemiloase. Încerca să fie tare pentru Ana, dar trupul nu mai asculta.

— Cât… cât mai e? a șoptit ea.

Maria a pus mâna pe burta întărită.

— Acum. Copilul vine acum.

Ana s-a lipit de piciorul bunicii improvizate, cu ochii plini de lacrimi.

— Promite-mi că mama o să fie bine…

Maria i-a mângâiat obrazul.

— Îți promit că o să facem tot ce ține de noi.

Nașterea a fost grea. Fără doctor, fără ambulanță, doar cu cerul deasupra și pământul dedesubt. Maria murmura rugăciuni vechi, Ion încuraja, iar Violeta strângea din dinți, urlând în tăcere ca să nu-și sperie copilul.

Și apoi, dintr-odată, un plânset subțire a tăiat aerul.

Viață.

Maria a izbucnit în lacrimi în clipa în care a ridicat fetița mică, înfășurată în pătură.

— E sănătoasă… e perfectă, a spus cu voce tremurată.

Violeta a plâns și ea, cu fața murdară de praf și lacrimi, ținându-și copilul la piept.

Ion privea scena cu ochii umezi. În curtea lor, casa fusese prea tăcută prea mulți ani.

Au dus-o pe Violeta acasă la ei. Nu era mult — două camere curate, miros de pâine caldă și lemn vechi — dar era adăpost.

Au chemat medicul din sat. Au făcut ce trebuia.

Zilele au trecut.

Violeta s-a refăcut. Ana a început să râdă din nou. Fetița nou-născută, Ioana, dormea liniștită în leagănul improvizat de Ion.

Într-o seară, la masă, Maria a spus încet:

— Casa asta a fost goală mult timp… dacă vreți să rămâneți, nu ca musafiri. Ca familie.

Violeta a rămas fără cuvinte.

Nu era un basm. Nu era o minune fără preț. Era alegerea unor oameni care știau ce înseamnă lipsa.

Ani mai târziu, în curtea aceea se auzeau râsete. Brutăria mergea mai bine ca niciodată. La masa de Crăciun nu mai era niciun scaun gol.

Uneori, viața nu te salvează când ești pregătit.

Te salvează când nu mai ai nimic.

Și exact atunci, cineva oprește lângă tine.