FIICA ȘEFULUI MAFIEI NU SPUSE NICIUN CUVÂNT

În sala mare s-a făcut o liniște de mormânt. Puteai auzi cum picura vinul pe marmură. Niciunul dintre bărbații lui Don Vasile nu îndrăznea să respire.

„Ce-ai spus?” vocea lui a tăiat aerul ca un cuțit.

Sofia nu s-a speriat. Se uita în continuare la chelneriță, cu ochii umezi, plini de o recunoaștere dureroasă. A mai întins o dată mâna mică și a repetat, mai clar:

— Mama.

Chelnerița, Ana, a simțit cum îi fuge pământul de sub picioare. Picioarele nu o mai ascultau. Genunchii i s-au muiat și s-a sprijinit de marginea mesei.

„Nu… nu se poate…”, a șoptit ea.

Don Vasile s-a ridicat brusc. Scaunul a scârțâit puternic, iar unul dintre oamenii lui a pus instinctiv mâna pe sub sacou.

„Cum o cheamă pe chelneriță?” a întrebat calm, prea calm.

„Ana… Ana Ionescu”, a bâiguit managerul restaurantului.

Numele a lovit ca un trăsnet.

Cu șase ani în urmă, Ana fusese o fată simplă, dintr-un sat de lângă Bacău. Însărcinată, speriată, fugise de un bărbat periculos, fără să știe că acel bărbat era Don Vasile. Crezuse că fetița murise la naștere. Așa îi spusese asistenta, pe un ton rece. N-avea bani, n-avea putere, n-avea pe nimeni.

Și acum, copilul stătea în fața ei. Vie. Și o recunoscuse.

„Apropie-te”, a spus Don Vasile.

Ana a făcut un pas, apoi încă unul. Sofia s-a ridicat de pe scaun și a alergat spre ea, agățându-se de șorțul ei, plângând în hohote. Un plâns strâns, adunat ani de zile în tăcere.

Don Vasile privea scena cu fața împietrită. Toată viața lui fusese obișnuit să controleze totul. Oameni, bani, destine. Dar asta… asta îi scăpa complet.

„De ce n-ai venit niciodată?” a întrebat el, încet.

Ana l-a privit drept în ochi.

„Pentru că mi-a fost frică. De tine. De lumea ta. Am vrut doar să-mi salvez copilul.”

Unul dintre oamenii lui a mormăit ceva, dar Don Vasile a ridicat mâna. Tăcere.

Sofia s-a întors spre tatăl ei și, pentru prima dată, i-a vorbit și lui:

„Nu vreau să plece.”

Cuvintele acelea simple au rupt ceva în el.

În seara aceea, nimeni n-a mai vorbit despre afaceri. Masa a fost strânsă, iar oamenii au plecat unul câte unul. În salon au rămas doar trei suflete, legate de o poveste prea mare pentru ei.

Au urmat luni grele. Presă, zvonuri, amenințări. Dar Don Vasile a făcut ceva ce nimeni nu credea posibil. A ieșit din joc. A închis conturi, a tăiat legături. Pentru prima dată, nu de frică, ci din dragoste.

Ana și Sofia s-au mutat într-o casă simplă, la marginea Brașovului. O casă cu curte, cu măr în față și miros de mâncare gătită. Don Vasile venea rar, stângaci, cu jucării și cărți. Nu știa să fie tată. Dar învăța.

Iar Sofia, fetița mută, a început să vorbească. Încet. Mai întâi cu mama ei. Apoi cu lumea.

Pentru că uneori, chiar și în cele mai întunecate vieți, un singur cuvânt spus la timp poate schimba totul.