„Domnule, ați putea să vă prefaceți că sunteți soțul meu… doar pentru o zi?”

În acea secundă, Derrick a simțit cum întreaga cafenea parcă dispăruse. Nu mai erau zgomotele de fundal, nu se mai auzeau ceștile ciocnindu-se de farfurii, nu mai erau voci. Era doar el, privirea bărbatului și palma încleștată într-o strângere care spunea mai multe decât o mie de cuvinte.

Emily și-a ținut respirația. Își ținea capul sus, dar tremurul din voce îi putea trăda oricând adevărul. Pentru prima dată, Derrick a înțeles că nu era doar o scenă jucată dintr-un film prost. Era real, periculos și, mai ales, ireversibil.

— Mă bucur să te cunosc, Derrick, a spus tatăl, cu o voce gravă, care semăna mai degrabă cu un verdict.

Derrick a dat din cap, păstrându-și calmul. În interior, însă, îi bubuia inima. Nu mai era profesorul de istorie care trăia liniștit, ci un om prins într-un joc vechi cât omenirea: lupta dintre autoritate și libertatea de a alege.

În acel moment, Emily a simțit că tatăl ei era gata să pună la îndoială fiecare detaliu. Așa făcuse mereu. Crescuse cu reguli stricte, cu „așa se face” și „așa nu se face”. Fusese educată să asculte, să nu iasă din cuvânt. Dar acum, pentru prima dată, îndrăznise să spună „nu”. Și acel „nu” era întrupat în bărbatul din fața lui.

Derrick, fără să-și dea seama, adusese în această poveste un aer de normalitate. În România, bunicii noștri obișnuiau să spună: „La nevoie, omul bun se cunoaște.” Și poate că acesta era rolul lui acum—să fie omul bun, chiar dacă pentru o străină.

Tatăl lui Emily a ridicat sprânceana, ca și cum nu credea nimic din ce vedea. Și atunci a început să pună întrebări.

— Cum v-ați cunoscut?

Întrebarea a plutit în aer ca o sabie deasupra capetelor lor. Emily a clipit des, căutând cuvintele. Derrick, însă, a zâmbit scurt, ca și cum ar fi predat încă o lecție de istorie și știa răspunsul pe dinafară.

— Ne-am cunoscut la bibliotecă, a spus el calm. Am întins mâna după aceeași carte. Era despre Războiul Civil, ironic, nu? Și am râs amândoi de coincidență.

Tatăl a strâns buzele. Părea să nu-l convingă. Dar publicul din cafenea, câțiva martori curioși, păreau să se lase cuceriți de poveste. Emily l-a privit pe Derrick cu uimire—era un mincinos bun. Prea bun.

Discuția a continuat, tatăl întrebând, Derrick răspunzând, Emily adăugând detalii ca să facă povestea mai credibilă. Era ca un dans, ca o horă veche în care fiecare trebuia să-și țină pasul pentru ca nimeni să nu cadă.

Într-un final, tatăl a oftat.

— Nu cred că ești ceea ce spui, dar nici nu pot să te contrazic acum. Emily, vom mai vorbi.

Și a plecat, lăsând în urmă o tensiune grea.

Când ușa s-a închis, Emily aproape s-a prăbușit pe scaun.

— Mulțumesc… nu știu cum să îți mulțumesc, a spus ea cu voce joasă.

Derrick a sorbit din cafeaua care se răcise. Își simțea palmele umede. Nu înțelegea de ce făcuse asta. Poate din instinct, poate dintr-un sentiment vechi de dreptate.

— Nu trebuie să îmi mulțumești, a spus el. Dar ai nevoie de un plan. Tatăl tău nu va renunța.

Emily a zâmbit amar. Știa că are dreptate.

În zilele care au urmat, cei doi s-au mai văzut. La început, doar pentru a discuta cum să scape de presiunea tatălui. Dar, încet-încet, au descoperit altceva. Emily găsea liniște în felul lui Derrick de a povesti despre trecut, despre istoria pe care o preda. El, la rândul lui, descoperea în Emily o putere neașteptată, ascunsă sub toată frica.

Ca la serile lungi de iarnă din satele românești, când oamenii se adună la gura sobei și își spun povești, legătura dintre ei s-a țesut încet, dar trainic.

Și când, într-o zi, tatăl ei s-a întors cu gândul să o ia acasă, Emily nu mai era singură. Derrick era lângă ea, nu doar ca un soț „de fațadă”, ci ca un aliat, un prieten și, poate, ceva mai mult.

A ridicat privirea spre tatăl ei și, pentru prima dată, nu a mai tremurat.

— Tată, ți-am ascultat ordinele o viață întreagă. Dar acum e rândul meu să aleg. Și aleg libertatea mea.

Cuvintele ei au răsunat ca un clopot de biserică duminica dimineața, limpede și puternic. Tatăl ei a înțeles că pierduse lupta. Nu împotriva lui Derrick, ci împotriva propriei încăpățânări.

Iar pentru Emily și Derrick, totul abia atunci începea—nu ca o poveste inventată în cafenea, ci ca o viață reală, construită pe curaj, adevăr și alegerea de a fi liberi.