O taximetristă însărcinată a luat de pe marginea șoselei un om al străzii și l-a dus la spital

Inima îi bătea atât de tare, încât avea impresia că o aude tot blocul. Rita a tras perdeaua puțin mai mult și a numărat mașinile: cinci jeepuri negre, curate lună, parcate una lângă alta. Nu semănau deloc cu mașinile vecinilor.

Primul gând a fost că s-a întâmplat ceva rău. Poate omul de ieri murise. Poate cineva o acuza de ceva. Mâna i-a fugit instinctiv pe burtă. Copilul se mișca ușor, parcă simțind neliniștea mamei.

S-a îmbrăcat în grabă, cu mâinile tremurând. Când a deschis ușa blocului, doi bărbați în costume au făcut imediat un pas spre ea. Erau serioși, dar nu agresivi.

— Dumneavoastră sunteți Rita Popescu? a întrebat unul dintre ei politicos.

— Da… eu sunt, a răspuns ea, cu vocea aproape stinsă.

— Vă rugăm să nu vă speriați. Am venit în legătură cu domnul Ilie Marinescu.

Rita a simțit că i se înmoaie picioarele.

— Ce s-a întâmplat cu el? e bine?

Bărbatul a zâmbit ușor.

— Este în viață. Și mai mult decât atât. Ar vrea să vă mulțumească personal.

Din cel mai mare jeep a coborât un bărbat în vârstă, elegant, cu părul alb. S-a apropiat încet și s-a uitat la Rita cu ochii umezi.

— Fata mea… a spus el încet. Ieri, dacă nu erai tu, fiul meu nu mai trăia.

Atunci Rita a înțeles. Omul pe care îl ridicase din noroi nu era un nimeni. Ilie Marinescu era fiul unui om de afaceri cunoscut, dispărut de câteva zile după ce fusese atacat și jefuit.

— A refuzat să ne spună ce s-a întâmplat până nu s-a trezit complet, a continuat bătrânul. Dar un lucru l-a spus clar: o taximetristă însărcinată i-a salvat viața.

Au invitat-o să urce într-o mașină și au dus-o la spital. Ilie era palid, bandajat, dar zâmbea. Când a văzut-o, i-au dat lacrimile.

— Tu… tu ai oprit, a șoptit el. Toți ceilalți au trecut mai departe.

Rita a dat din cap, rușinată.

— Oricine ar fi făcut la fel.

— Nu, a spus el ferm. Nu oricine.

Tatăl lui Ilie a scos un plic gros și l-a întins spre ea.

— Aici sunt bani. Pentru copil. Pentru tine. Pentru viață.

Rita a împins plicul înapoi.

— Am ajutat pentru că așa am simțit. Nu pentru bani.

Bătrânul a oftat adânc.

— Atunci primește altceva.

După o săptămână, Rita a fost chemată la o firmă mare de transport. I-au oferit un post stabil, program lejer, salariu bun și asigurare medicală completă. Fără ture de noapte. Fără riscuri.

Câteva luni mai târziu, Rita și-a ținut copilul în brațe pentru prima dată. Afară ploua mărunt, la fel ca în seara aceea pe șosea. A zâmbit.

Uneori, un singur gest omenesc schimbă totul. Nu doar viața celui ajutat, ci și a celui care a ales să nu treacă mai departe.