— Văd că trăiești în lux! — a zâmbit ironic fostul soț

Veronica a simțit atunci ceva schimbându-se în interiorul ei.

— Da, a spus ea calm. Trăiesc bine acum. Și va fi și mai bine. Pentru că merit.

El a rămas fără cuvinte.

— Tu…

— Mulțumesc că ai adus copilul, a spus ea liniștită. Ne vedem peste două săptămâni.

Și i-a închis ușa în față.

Timi a ieșit din cameră cu o mașină mare de pompieri.

— Mami, uite! Are sirenă adevărată și scară!

Ea a zâmbit și s-a așezat lângă el.

— E o mașină grozavă. Tata chiar a ales un cadou frumos…

Timi apăsă pe buton și sirena începu să țiuie prin toată sufrageria.

— Uite, mami! Și scara se ridică!

Veronica râse ușor și îl privi cum se joacă pe covor. Bucuria lui era atât de sinceră încât, pentru o clipă, toate grijile dispărură.

— Hai să vedem cum stinge incendiul, spuse ea.

Băiatul mută mașina prin cameră, făcând zgomote de motor.

— Aici arde casa! Pompierii vin repede!

După câteva minute, Timi ridică privirea.

— Mami… tata a zis că poate într-o zi o să mă ducă la mare.

Veronica simți o înțepătură în piept. Nu de gelozie. De teamă.

— Ar fi frumos, spuse ea blând.

Timi se apropie de ea și se lipi de brațul ei.

— Dar eu vreau să mergem și noi la mare, împreună.

Ea îl mângâie pe cap.

— O să mergem. Promit.

După ce Timi adormi în acea seară, Veronica rămase în sufragerie. Lampa nouă lumina cald camera.

Se gândi la vorbele Anei.

„Trăiește pentru tine.”

Pentru prima dată nu simțea vină că își cumpărase ceva frumos. Nu simțea frică gândindu-se la viitor.

În dimineața următoare făcu ceva ce amânase de mult.

Își deschise laptopul și începu să caute cursuri de design interior. Întotdeauna îi plăcuse să aranjeze case, să combine culori, să creeze spații primitoare.

După o oră, se înscrise.

Două luni mai târziu viața ei începea deja să arate altfel.

În sufrageria ei apăreau mostre de materiale, schițe și reviste. Timi era mândru să spună la școală:

— Mama mea face casele oamenilor frumoase.

Într-o zi primi primul client. O vecină din bloc voia să renoveze apartamentul.

— Tu ai gust bun, îi spusese femeia. Se vede.

Când a primit primii bani pentru proiect, Veronica a stat câteva minute cu plicul în mână.

Nu erau mulți. Dar erau ai ei.

În seara aceea l-a dus pe Timi la pizza.

— Ce sărbătorim? întrebă el curios.

— Începem o viață nouă, spuse ea zâmbind.

Câteva săptămâni mai târziu, Bogdan veni iar să-l ia pe băiat.

Intră în apartament și privi în jur.

Pe masă erau planuri, mostre de culori, caiete.

— Ce-i asta? întrebă el.

— Munca mea, răspunse Veronica calm.

— Te-ai apucat de afaceri?

— Da.

Bogdan rămase tăcut câteva secunde.

Pentru prima dată nu mai avea nimic de spus.

Nu mai era femeia care se apăra.

Nu mai era femeia care tremura.

Era o femeie care mergea înainte.

Iar el simțea asta.

Când Timi ieși cu rucsacul, Bogdan îi luă mâna.

— Ne vedem duminică, spuse Veronica.

— Da… murmură el.

Dar tonul lui era altul.

În acea seară, Veronica închise ușa și rămase câteva clipe în liniște.

Apoi se întoarse spre fiul ei.

— Hai să planificăm vacanța la mare.

Timi sări de bucurie.

— Serios?!

— Serios.

Pentru prima dată după ani întregi, Veronica știa sigur un lucru:

Trecutul nu mai avea putere asupra ei.

Viața ei abia începea.