Soțul meu m-a părăsit pe mine și pe cei 6 copii ai noștri pentru o antrenoare de fitness

Am rămas câteva secunde cu telefonul în mână.

Inima îmi bătea tare.

Vocea lui Mihai suna agitată, aproape panicată.

— Ce s-a întâmplat? am întrebat.

— Nu pot explica la telefon. Vino repede!

Am închis.

Copiii erau în bucătărie, mâncau cereale și se certau pe linguri. Viața mergea mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Mi-am luat haina și am rugat-o pe vecina de lângă noi, tanti Mariana, să stea puțin cu ei.

— S-a întâmplat ceva? m-a întrebat ea îngrijorată.

— Nu știu încă…

Drumul până la firmă mi s-a părut interminabil.

Gândurile îmi alergau în toate direcțiile.

Când am ajuns în parcarea companiei, am văzut mai multe mașini de poliție.

Mi s-a strâns stomacul.

Am intrat în grabă în clădire.

În hol era agitație mare. Angajații șușoteau, iar câțiva se uitau la mine cu ochii mari.

Atunci Mihai a apărut și m-a tras deoparte.

— Nu pot să cred că s-a întâmplat așa ceva… a spus el.

— Spune odată!

A inspirat adânc.

— Andrei a fost dat afară azi dimineață.

Am clipit, confuză.

— Cum adică dat afară?

— Au descoperit că a falsificat niște documente financiare. De luni întregi. Sume mari.

Simțeam că amețesc.

— Nu… Andrei n-ar face asta.

Mihai a dat din cap trist.

— Poliția e aici pentru el.

Exact atunci ușa biroului directorului s-a deschis.

Doi polițiști au ieșit, iar între ei era Andrei.

Cătușe.

Pentru o clipă, privirile noastre s-au întâlnit.

Nu mai avea aroganța din seara trecută.

Fața îi era palidă.

În urma lui mergea o femeie cu haine sport scumpe.

Alina.

Antrenoarea.

Dar expresia ei era complet schimbată.

— Andrei, spune-le că e o greșeală! spunea ea panicată.

El nu răspundea.

Polițiștii l-au condus spre ieșire.

Toată lumea privea.

Unul dintre colegi a șoptit lângă mine:

— A scos bani din firmă ca să impresioneze pe cineva…

Am înțeles imediat.

Hoteluri scumpe.

Cadouri.

Excursii.

Totul pentru antrenoare.

Când au ajuns la ușă, Andrei s-a oprit.

S-a întors spre mine.

Pentru prima dată după mulți ani, părea… mic.

— Îmi pare rău… a murmurat.

Dar era prea târziu.

Polițiștii l-au scos afară.

Alina a rămas câteva secunde pe loc, apoi și-a luat geanta și a plecat fără să se uite înapoi.

Fără el.

Fără explicații.

Ca și cum nici nu ar fi existat.

Am ieșit și eu din clădire.

Aerul rece mi-a lovit fața.

Mașina poliției pleca deja din parcare.

L-am văzut pe Andrei pe bancheta din spate, privind în gol.

În acel moment am simțit ceva neașteptat.

Nu bucurie.

Nu răzbunare.

Doar liniște.

Karma nu avusese nevoie de ajutorul meu.

Viața își făcuse singură dreptate.

M-am urcat în mașină și m-am întors acasă.

Când am intrat în bucătărie, copiii mei râdeau.

Cel mic își vărsase laptele pe masă, iar ceilalți încercau să-l ajute.

M-am uitat la ei și am înțeles un lucru.

Andrei plecase cu o valiză.

Dar eu rămăsesem cu adevărata avere.

Cei șase copii ai mei.

Și pentru prima dată după multe ore…

am zâmbit.