Soțul milionar s-a întors acasă mai devreme ca să-și surprindă soția

Maria și-a strâns mâinile ude una în alta.

— Nu… a spus încet.

În bucătărie s-a făcut liniște.

Sus, de la etaj, se auzeau râsete, muzică și clinchet de pahare. Petrecerea mergea mai departe, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Am inspirat adânc.

— De cât timp se întâmplă asta? am întrebat.

Maria a ezitat din nou.

— De câteva luni…

Alina a izbucnit imediat:

— Hai, te rog! Exagerează! Doar a ajutat prin casă.

Am ridicat mâna.

— Taci, Alina.

Tonul meu a fost calm, dar suficient de ferm încât să o oprească.

M-am întors spre Maria.

— Spune adevărul.

Ochii ei s-au umplut de lacrimi.

— După ce ai plecat… au început să vină tot mai des aici. Spuneau că e casa familiei. Că trebuie să ajut și eu. La început a fost doar gătitul… apoi curățenia… apoi tot.

Am privit în jurul bucătăriei.

Muntele de vase. Podeaua udă. Mirosul de detergent.

— Și petrecerea asta?

— E ziua Alinei… a spus Maria încet.

Am simțit cum ceva în mine se întărește.

— Pe banii mei.

Nimeni nu a răspuns.

Am urcat scările.

Pașii mei erau liniștiți, dar în mine clocotea o liniște periculoasă.

Când am ajuns în sufrageria mare, aproape douăzeci de oameni stăteau la mese. Luminile erau aprinse, paharele pline, iar muzica răsuna tare.

Când m-au văzut, conversațiile s-au oprit una câte una.

Unchi, veri, prieteni ai surorii mele.

Toți stăteau în casa mea.

— Bună seara, am spus calm.

Nimeni nu a răspuns.

Am luat telecomanda de pe masă și am oprit muzica.

Liniște.

— Petrecerea s-a terminat.

Un bărbat a râs nervos.

— Hai, Andrei, nu fi dramatic.

M-am uitat direct la el.

— Aveți zece minute să plecați.

Alina a urcat grăbită după mine.

— Nu poți face asta! Sunt invitații mei!

— Exact, am spus. Invită-i la tine acasă data viitoare.

O femeie a șoptit:

— Cred că e mai bine să plecăm…

În câteva minute, oamenii au început să-și ia hainele.

Nimeni nu mai râdea.

Când ultimul invitat a ieșit pe ușă, m-am întors spre familia mea.

— De azi înainte, nimeni nu mai intră în casa asta fără invitație.

Alina părea furioasă.

— Serios? Pentru ea faci atâta scandal?

Am coborât scările.

Maria încă stătea lângă chiuvetă.

Am luat prosopul și i-am șters ușor mâinile.

— Pentru soția mea, da.

Ochii ei s-au umplut din nou de lacrimi.

— Credeam că… o să fii supărat.

Am zâmbit ușor.

— Sunt.

Am aruncat o privire spre ușa pe unde ieșiseră toți.

— Dar nu pe tine.

În seara aceea am aruncat toate vasele murdare în mașina de spălat.

Apoi am dus-o pe Maria în sufragerie, am aprins doar o lampă mică și i-am pus în față o cană de ceai.

Pentru prima dată după multe luni, casa era liniștită.

Și exact așa trebuia să fie.