O femeie și amantul ei au pus la cale să-și împingă soțul de pe o prăpastie

…Un zgomot puternic a răsunat din prăpastie. Nu era sunetul unui corp care lovește stâncile, cum s-ar fi așteptat. Era altceva. Metal pe piatră.

Amantul s-a oprit din țipat.

— Ai auzit? a șoptit el, cu vocea tremurândă.

Femeia a dat încet mâinile de pe față. Nu mai era nici urmă de lacrimi. Doar teamă.

Au făcut câțiva pași spre margine. Cu grijă. Cu inima bătând nebunește.

Și atunci au văzut.

Scaunul era agățat între două stânci, la câțiva metri mai jos. Răsturnat. Dar bărbatul… nu era acolo.

— Nu se poate… unde e? a bâiguit femeia.

În clipa următoare, din lateral s-a auzit o voce calmă:

— Aici.

Au înghețat.

Bărbatul stătea sprijinit de o stâncă, pe o potecă îngustă care cobora pe lângă prăpastie. Nu părea rănit. Nu părea speriat.

Doar îi privea.

— Cum…? a încercat amantul să spună, dar cuvintele nu mai veneau.

Bărbatul a zâmbit slab.

— Credeați că nu o să-mi dau seama? Că nu o să mă pregătesc?

Femeia a făcut un pas înapoi.

— Despre ce vorbești?

— Despre voi doi, despre planul vostru, despre tot, a spus el liniștit. Am avut destul timp să vă observ. Când crezi că un om nu mai contează… începi să vorbești liber lângă el.

Tăcere.

— Și scaunul? a întrebat amantul, încercând să pară calm.

— Scaunul era doar o capcană, a răspuns bărbatul. Roțile erau slăbite intenționat. Știam că o să mă împingeți.

Femeia a început să tremure.

— Nu… nu e adevărat…

— Ba da, a spus el. Și mai știam ceva.

A scos încet telefonul din buzunar.

— Că o să recunoașteți tot, fără să vreți.

Amantul a făcut un pas înainte.

— Ce vrei să spui?

— Tot ce ați spus… tot ce ați plănuit… e înregistrat.

Liniștea s-a prăbușit peste ei.

Se auzea doar apa.

— Nu poți dovedi nimic, a spus femeia, dar vocea îi trăda panica.

Bărbatul a ridicat privirea.

— Ba pot. Și nu sunt singur.

Din spatele lor s-au auzit pași.

Doi jandarmi au apărut pe potecă.

— Bună ziua, a spus unul dintre ei. Cred că avem o problemă de discutat.

Amantul a încercat să fugă, dar a alunecat pe piatra udă și a căzut. Femeia a rămas nemișcată, ca împietrită.

— Totul s-a terminat, a spus bărbatul încet.

Ochii lui nu mai erau triști. Erau limpezi. Hotărâți.

Pe drumul de întoarcere, în timp ce mașina jandarmeriei cobora spre sat, el privea pe geam.

Pentru prima dată după mult timp, nu se mai simțea neputincios.

Nu pentru că mersese din nou.

Ci pentru că nu mai era victima nimănui.