Ce-ai făcut?! — țipa soacra

Ksenia a rămas în tăcere câteva secunde, strângând-o pe Lia la piept.

Fetița își înfășura degețelele în jurul unei șuvițe lungi și negre, ca și cum simțea că se vorbește despre ea. Zâmbea liniștit, fără nicio grijă pe lume.

— Nu, — a spus Ksenia încet, dar ferm. — Nu o tund.

În bucătărie s-a lăsat o liniște grea.

Elena Violeta a rămas cu gura întredeschisă, apoi a izbucnit:

— Cum adică nu?! Tu nu înțelegi nimic! Așa se face din bătrâni!

— Poate, — a răspuns Ksenia, — dar eu nu sunt „din bătrâni”. Sunt mama ei.

Andrei, care ascultase din prag, a intrat încet în cameră.

— Mamă… gata. Ajunge.

Tonul lui nu era ridicat, dar avea ceva nou — o siguranță pe care nu o mai arătase până atunci.

Soacra s-a întors spre el:

— Și tu ești de acord cu prostiile astea?

— Sunt de acord cu nevasta mea.

Cuvintele au căzut greu, ca niște pietre.

Elena Violeta s-a așezat pe scaun, vizibil afectată. Pentru prima dată, nu mai avea controlul.

Zilele au trecut tensionate.
Soacra a mai încercat de câteva ori să aducă vorba despre tuns, dar fără succes.

În dimineața aniversării ei, casa era plină de agitație.
Pe masă erau sarmale, friptură, salată de boeuf, cozonac — tot ce trebuie la o masă „ca la români”.

Invitații au început să vină.

Ksenia a îmbrăcat-o pe Lia într-o rochiță albă, cu fundă roz. Părul ei lung era prins într-o codiță mică, pentru prima dată.

Când au ieșit în sufragerie, toate privirile s-au oprit asupra fetiței.

— Vai, ce frumoasă e!
— Uite ce păr are!
— Parcă e o păpușă!

Complimentele curgeau unul după altul.

Elena Violeta stătea în mijlocul camerei, zâmbind forțat.

La un moment dat, una dintre invitate a întrebat:

— Nu i-ați tuns părul până la un an?

Soacra a deschis gura, pregătită să răspundă… dar s-a oprit.

S-a uitat la Lia.
La râsul ei.
La cum toți o admirau.

Și pentru prima dată, n-a mai spus nimic.

Doar a oftat ușor și a murmurat:

— Nu… nu i-am tuns.

Ksenia a surprins momentul.
Nu era o victorie zgomotoasă. Nu era o ceartă câștigată.

Era altceva.

Era primul pas.

Mai târziu, când invitații plecaseră și casa s-a liniștit, Elena Violeta s-a apropiat de Ksenia.

— Poate… — a spus încet — poate că unele lucruri se mai schimbă.

Ksenia a zâmbit.

— Da. Se schimbă.

Lia a scos un chicotit și a bătut din palme.

Și, pentru prima dată după mult timp, în casa aceea nu mai era nici tensiune, nici reproș.

Doar liniște. Și un început nou.