„MAMI, DOICA FACE LUCRURI RELE ÎN SUBSOL!”

A scos dintr-o cutie un recipient metalic ciudat, cu un furtun lung și câteva sticle negre, fără etichetă. L-a pus pe jos, în mijlocul camerei. Apoi a început să toarne lichide în el, cu mișcări lente, ritualice. Mi-am ținut respirația.

În fundal, o melodie monotonă, aproape șoptită, se auzea din telefonul ei. Era în limba rusă sau ceva asemănător. Încă mă mințeam că poate pregătea vreun tratament pentru mucegai. Dar când a început să deseneze simboluri ciudate cu cretă roșie pe podeaua de ciment, stomacul mi s-a strâns.

Am închis aplicația cu mâinile tremurânde și m-am dus direct la șifonierul din dormitor. Am scos din fundul unui sertar agenda în care scriam toate lucrurile ciudate care mi se întâmplaseră în ultima vreme. Coincidențe, am zis mereu. Cheile care dispăreau. Visele cu foc și șoapte. Frigul din cameră, chiar și în zilele de vară.

Am simțit că nu mai pot aștepta. Am sunat-o pe sora mea, care locuia în același sat. I-am povestit totul pe scurt. Ea mi-a zis ceva care m-a înfiorat:

— Du-te la biserică. Ia apă sfințită. Și stai departe de femeia aia până mâine.

În noaptea aceea n-am dormit. Fiul meu a venit și s-a băgat lângă mine în pat. Îl simțeam cum tremura. La un moment dat, mi-a șoptit:

— Mami, e jos. Am auzit pașii.

Am luat sticluța de apă sfințită, am coborât în vârful picioarelor și m-am oprit în fața ușii de la subsol. Luminile erau stinse, dar se vedea o dungă slabă de lumină ieșind pe sub ușă.

Am atins clanța. Rece ca gheața. Apoi am bătut.

Un zgomot abrupt. Un scârțâit. Apoi liniște.

— Doamna Ioana? am zis eu, cu vocea tremurată. E totul în regulă?

— Da, doar curăț. Plec imediat, răspunse ea, dar ceva în vocea ei suna… altfel. Strain.

Am fugit înapoi în cameră și m-am închis pe dinăuntru. Dimineața, ea nu mai era în casă. Și nu a mai venit niciodată.

Am sunat poliția. Am predat înregistrările. După câteva zile, au descoperit că femeia avea un trecut ascuns: fusese internată în tinerețe într-un spital psihiatric, fugise, și fusese suspectată într-un caz nerezolvat cu ritualuri bizare în județul vecin.

Ne-am mutat din casă în acea lună. Dar fiul meu a rămas eroul meu.

Uneori, copiii văd ce noi, adulții, refuzăm să credem.
Și uneori, un simplu „pune o cameră” poate salva o viață. Sau mai multe.