COPIII ADULȚI AI SOȚULUI MEU AU APĂRUT ÎN LUNA NOASTRĂ DE MIERE

— Este ultima dată când vă mai permiteți să vorbiți așa cu soția mea! a spus Adrian, cu voce atât de puternică încât până și muzica din curte părea că s-a oprit.

Toți trei au încremenit.

Paharul pe care îl ținea în mână îi căzuse pe podea și se făcuse țăndări. Nu-l mai văzusem niciodată atât de furios.

Bogdan, băiatul cel mare, a încercat să râdă.

— Hai, tată, glumeam.

— Nu, n-ați glumit niciodată, a spus Adrian. Ani întregi am ales să cred că vă veți maturiza. Dar ce faceți acum e lipsă totală de respect.

M-am simțit stânjenită. Ultimul lucru pe care mi-l doream era o ceartă în mijlocul lunii noastre de miere.

— Adrian, lasă… am încercat eu.

Dar el și-a întors privirea spre mine și, pentru prima dată, am văzut cât de afectat era.

— Nu. Am lăsat prea multe să treacă.

Copiii lui au început imediat să se victimizeze.

— De când ai cunoscut-o pe ea, te-ai schimbat complet, a spus mezina, Diana. Nu mai ești același tată.

— Ba da, sunt același. Doar că m-am săturat să vă comportați ca niște copii răsfățați.

S-a lăsat o liniște grea.

Adrian s-a apropiat de masă, și-a luat portofelul și a scos trei chei de card.

— Camerele voastre sunt rezervate la hotelul de lângă port. Pentru două nopți. După aceea vă descurcați singuri.

— Cum adică? a izbucnit Bogdan. Noi am venit aici pentru tine!

— Nu. Ați venit aici pentru că nu suportați ideea că eu pot fi fericit fără aprobarea voastră.

Vorbele lui i-au lovit mai tare decât ar fi făcut-o orice țipăt.

Îi priveam și îmi dădeam seama că niciunul nu se așteptase să fie pus la punct. Probabil că ani întregi Adrian evitase confruntările, iar ei învățaseră că pot spune orice fără consecințe.

Fiica mijlocie, Andreea, și-a încrucișat brațele.

— Ea te manipulează.

Adrian a râs scurt, fără urmă de amuzament.

— Nu. Din contră. Ea a fost singura care m-a rugat mereu să nu mă cert cu voi.

Toți au tăcut.

Pentru câteva secunde, s-a auzit doar vântul și valurile de afară.

Apoi Adrian a spus ceva ce nici eu nu știam.

— Știți care e problema voastră? Credeți că iubirea înseamnă obligație. Că pentru că sunt tatăl vostru trebuie să accept orice comportament. Dar respectul merge în ambele direcții.

Diana și-a coborât privirea.

Bogdan încă părea furios, dar nu mai avea aceeași siguranță.

Adrian a luat cheile mașinii de golf a resortului și le-a întins către ei.

— Mergeți la hotel. Acum.

N-a mai ridicat tonul. Nici n-a fost nevoie.

Au plecat fără alt cuvânt.

După ce s-a închis ușa, m-am așezat încet pe canapea. Îmi tremurau mâinile.

Adrian s-a apropiat imediat.

— Îmi pare rău.

— Nu ai pentru ce.

— Ba da. Ar fi trebuit să observ mai devreme ce se întâmpla.

Am ezitat câteva secunde.

— Nu voiam să te pun să alegi între mine și copiii tăi.

El s-a așezat lângă mine și mi-a luat mâna.

— Nu mi-ai cerut niciodată asta. Ei sunt cei care au transformat totul într-o competiție.

În seara aceea am rămas pe terasă până târziu. Pentru prima dată de când îi cunoscusem copiii, simțeam că nu mai trebuie să merg pe vârfuri.

A doua zi dimineață, cineva a bătut la ușă.

Era Diana.

Fără machiaj, fără aroganța din ziua precedentă. Părea obosită.

— Pot să intru puțin?

Adrian a lăsat-o să intre, iar ea s-a uitat direct la mine.

— Îmi pare rău.

Nu părea genul de scuză spusă doar ca să scape de o situație.

— Nu am acceptat niciodată că tata merge mai departe după divorțul de mama. Și cred că am făcut din tine ținta perfectă.

Nu știam ce să spun.

Adrian a rămas tăcut.

Diana și-a frecat palmele emoționată.

— Adevărul e că… mi-a fost teamă că o să ne uite.

Adrian s-a ridicat imediat.

— Nu v-am uitat niciodată. Dar nici voi nu aveți dreptul să distrugeți viața altora din cauza fricilor voastre.

După câteva minute au venit și ceilalți doi.

Discuția care a urmat a fost incomodă, sinceră și lungă. Fără țipete. Fără dramă.

Pentru prima dată, au vorbit ca niște adulți.

Bogdan a recunoscut că era convins că eu mă căsătorisem cu Adrian pentru bani. Andreea a spus că îi era greu să-l vadă fericit cu altcineva decât mama lor.

Nu s-a rezolvat totul într-o oră. Dar ceva s-a schimbat.

În ultima seară înainte să plece, am luat cina împreună pe plajă.

La un moment dat, Bogdan a ridicat paharul și a spus:

— Cred că am pornit războiul greșit.

Adrian a zâmbit pentru prima dată relaxat după multe zile.

Iar eu am simțit ceva ce nu mă așteptasem să simt vreodată lângă familia lor:

liniște.