TÂNĂRA CARE S-A ANGAJAT CA MENAJERĂ

Victor s-a uitat spre fotografie și, pentru o clipă, expresia i s-a schimbat complet.

Zâmbetul i-a dispărut, iar privirea i s-a înmuiat într-un fel ciudat, aproape dureros.

— O chema Elena, spuse încet. De unde o cunoști?

Carla a simțit cum îi bate inima mai tare.

— Este mama mea.

Bărbatul a rămas nemișcat.

Câteva secunde nu s-a auzit nimic în apartament.

— Mama ta? repetă el încet.

Carla dădu din cap.

Victor s-a apropiat de raft și a luat fotografia în mână. O privea de parcă uitase că ea era încă acolo.

— Nu se poate…

— O cunoașteți? întrebă Carla.

El trase adânc aer în piept și îi făcu semn să se așeze pe canapeaua din dormitor.

— Cred că trebuie să vorbim.

Carla se așeză încet, complet confuză.

Victor rămase câteva clipe în picioare, apoi spuse:

— Mama ta și cu mine am fost împreună când eram foarte tineri. Ne-am cunoscut la facultate, în Cluj.

Carla clipi surprinsă.

Mama ei nu vorbise niciodată despre viața ei înainte de căsătorie.

— Ea voia să devină cântăreață, continuă el cu un zâmbet trist. Avea o voce incredibilă.

Carla simți un nod în gât. Știa că mama ei cânta frumos, dar o auzise foarte rar.

— Ce s-a întâmplat între voi?

Victor privi pe geam.

— Viața. Eu am primit o ofertă de muncă în București. Ea voia să plece în străinătate cu o trupă. Ne-am certat. Foarte rău. Și apoi… pur și simplu am pierdut legătura.

Carla încerca să lege toate informațiile.

— Dar de ce păstrați poza?

Bărbatul zâmbi slab.

— Pentru că unele persoane nu pleacă niciodată cu adevărat din sufletul tău.

Răspunsul lui o făcu să tacă.

Nu părea un om care inventa povești. Din contră, părea sincer într-un mod care o incomoda.

— Mama știe că aveți fotografia asta? întrebă ea.

Victor clătină din cap.

— N-am mai vorbit cu ea de aproape douăzeci și cinci de ani.

Carla își mușcă buza.

— Cred că ar trebui să știe.

El ridică din umeri.

— Poate că e mai bine să rămână trecutul acolo unde e.

Dar Carla nu putea să lase lucrurile așa.

În seara aceea, când a ajuns în garsoniera pe care o împărțea cu Bianca, și-a sunat mama.

— Mamă… îl cunoști pe Victor Dumitrescu?

La capătul celălalt s-a făcut liniște.

Atât de lungă încât Carla s-a ridicat instinctiv în picioare.

— De unde știi numele ăsta? întrebă mama ei în cele din urmă.

Carla i-a povestit tot.

Când a terminat, Elena a oftat adânc.

— Nu credeam că o să mai aud vreodată de el.

— Cine a fost pentru tine?

Mama ei a tăcut câteva secunde.

— Omul pe care l-am iubit cel mai mult.

Răspunsul a lovit-o direct în piept.

— Și atunci de ce v-ați despărțit?

— Pentru că eram tineri și proști, spuse Elena cu o tristețe calmă. Amândoi eram prea mândri ca să facem un pas unul spre celălalt.

Carla s-a așezat pe marginea patului.

— El încă păstrează fotografia ta.

La telefon s-a auzit un râs scurt și emoționat.

— Asta chiar sună a Victor.

Două zile mai târziu, Carla s-a întors la apartament pentru următoarea curățenie.

Victor era în bucătărie, cu o cafea în mână.

— Mama mea știe că v-am întâlnit, spuse ea direct.

El încremeni.

— Și?

— Cred că ar trebui să vorbiți.

Victor și-a coborât privirea.

— După atâția ani?

— Uneori oamenii au nevoie doar de o conversație ca să închidă o rană.

El a rămas tăcut mult timp.

Apoi a întrebat încet:

— Este bine?

Carla zâmbi pentru prima dată.

— Da. Dar cred că o parte din ea a rămas blocată undeva în trecut.

În weekendul următor, Elena a venit la București.

Carla era atât de emoționată încât aproape nu putea sta locului.

Când mama ei a intrat în apartament, Victor s-a ridicat imediat.

Au rămas câteva secunde unul în fața celuilalt fără să spună nimic.

Timpul părea că se oprise.

Apoi Elena a zâmbit ușor.

— Ai încă fotografia aceea.

Victor a râs încet.

— Tu încă îți încrunți sprâncenele când ești emoționată.

Carla i-a privit de la distanță și și-a dat seama că unele legături nu dispar niciodată cu adevărat.

În ziua aceea au vorbit ore întregi.

Despre greșeli.

Despre regrete.

Despre viața pe care fiecare a construit-o separat.

Când Carla și mama ei au plecat, Victor le-a condus până la ușă.

Elena s-a întors spre el înainte să intre în lift.

— Mi-a fost dor de tine, Victor.

El a închis ochii pentru o clipă, ca și cum așteptase cuvintele acelea o viață întreagă.

Iar Carla a înțeles atunci că uneori oamenii nu se regăsesc pentru a repara trecutul.

Ci pentru a putea merge mai departe fără povara lui.