L-a așteptat cinci ani cu un buchet de floarea-soarelui

Apoi a răspuns liniștită:

— Se întoarce o Villaris.

În dimineața următoare, Munteanu Construct a primit șase notificări bancare aproape simultan.

Iar când doamna Elena a aflat adevărata identitate a femeii pe care o umilise timp de cinci ani, a simțit că îi fug picioarele de sub ea.

Documentul pe care îl ținea în mâini era suficient pentru a șterge numele Munteanu din lumea marilor afaceri din România.

Doamna Elena a citit documentul de trei ori, convinsă că este o greșeală.

Scria clar că toate liniile de credit garantate prin Grupul Villaris erau suspendate imediat, iar băncile urmau să reevalueze fiecare împrumut acordat companiei.

În mai puțin de o oră, telefoanele din sediul Munteanu Construct au început să sune fără încetare.

Directorul financiar a intrat în biroul lui Alexandru aproape alergând.

— Avem conturile blocate pentru verificări. Două bănci cer rambursarea anticipată a creditelor, iar investitorii vor explicații.

Alexandru încă nu-și revenise după scena de la aeroport.

— Trebuie să fie o neînțelegere. Mariana nu ar face niciodată asta.

Mama lui a izbucnit.

— Du-te și adu-o înapoi! Spune-i că am fost nervoasă, că am exagerat. Fă orice!

Pentru prima dată, Alexandru a privit-o fără să spună nimic.

În mintea lui se derulau ultimii cinci ani.

Mariana nu lipsise niciodată când familia avea nevoie de ea.

Fusese prezentă la fiecare internare a tatălui său.

La fiecare ședință cu banca.

La fiecare problemă a firmei.

Iar el îi mulțumise doar cu promisiuni și absențe.

În aceeași după-amiază, a mers la reședința familiei Villaris.

Nu fusese niciodată acolo.

Poarta impunătoare s-a deschis după ce și-a spus numele, iar un majordom l-a condus până într-un salon elegant.

Mariana îl aștepta.

Purta un costum bleumarin și nu mai semăna deloc cu femeia care îi pregătea cina în fiecare seară.

Avea aceeași privire caldă, dar în ea dispăruse orice urmă de speranță.

— Ai venit, a spus ea calm.

— Trebuie să vorbim.

— Despre firmă sau despre noi?

Alexandru a tăcut.

Întrebarea îl lovise mai tare decât și-ar fi imaginat.

— Despre amândouă.

Mariana și-a încrucișat mâinile.

— Atunci începe cu adevărul.

El a inspirat adânc.

— Paula nu este iubita mea.

Mariana nu a reacționat.

— La aeroport a aflat că m-am întors și a venit fără să mă anunțe. N-am împins-o pentru că plângea și era în fața tuturor.

— Dar ai ținut-o în brațe.

— Da.

— Și ai mângâiat-o.

Alexandru a coborât privirea.

— Ai dreptate. N-ar fi trebuit.

Mariana s-a apropiat încet de fereastră.

— Știi care este problema? Nu fotografia pe care au făcut-o oamenii din aeroport. Nici îmbrățișarea.

S-a întors spre el.

— Problema este că timp de cinci ani nu ai observat ce făcea familia ta cu mine.

Fiecare cuvânt cădea greu.

— Mama ta mă umilea zilnic.

Fratele tău mă trata ca pe o secretară.

Tu plecai în misiuni și mă sunai doar ca să mă întrebi dacă ai tăi sunt bine.

Niciodată dacă eu sunt bine.

Alexandru a simțit că nu poate să o privească în ochi.

— Am greșit.

— Nu. Ai ales.

Liniștea s-a așternut între ei.

După câteva clipe, Mariana a deschis un dosar gros.

— Aici sunt toate documentele.

El le-a răsfoit.

Contracte.

Transferuri.

Garanții.

Semnătura Grupului Villaris apărea pe aproape fiecare proiect important al firmei.

— Toate acestea…

— Le-am făcut eu.

— De ce nu mi-ai spus niciodată cine ești cu adevărat?

Mariana a zâmbit amar.

— Pentru că voiam să mă iubești pentru ceea ce sunt, nu pentru numele pe care îl port.

În acel moment, Victor Villaris a intrat în încăpere.

L-a privit câteva secunde pe Alexandru.

— Tinere, averile se pierd și se reconstruiesc. Încrederea, mult mai greu.

Alexandru s-a ridicat.

— Domnule Villaris, nu vă cer bani. Nu vă cer să salvați compania. Vă cer doar o șansă să repar ce am distrus.

Bătrânul a zâmbit discret.

— Nu eu trebuie să te iert.

Mariana și-a privit fostul logodnic.

— Îți doresc să-ți salvezi firma. Sincer.

— Atunci retrage decizia.

Ea a clătinat încet din cap.

— Nu.

— De ce?

— Pentru că firma poate fi salvată. Dar nu pe spatele unei femei pe care nimeni n-a respectat-o.

Alexandru a înțeles atunci că pierduse ceva ce niciun contract și nicio avere nu puteau cumpăra.

Nu pentru că Mariana devenise din nou o Villaris.

Ci pentru că el încetase, cu mult timp în urmă, să fie bărbatul pe care ea îl așteptase cinci ani cu un buchet de floarea-soarelui în mâini.