Ei bine, dacă tot ne-am adunat toți, trebuie să lămurim treaba cu apartamentul lui tata

…dar eu nu aveam de gând să las nedreptatea să calce munca și sacrificiul nostru în picioare.

Am respirat adânc și m-am ridicat de la masă.

— Alina, am zis calm, nu cred că știi ce înseamnă să ai grijă zece ani de un om bolnav. Știi cât costau medicamentele? Cât am dat pe doctori, pe renovări? Câte nopți nedormite am avut?

A vrut să întrerupă, dar am ridicat palma.

— Când tata avea nevoie de cineva să-l spele, unde erai? Când vomita sânge, unde erai? Când stăteam noaptea cu orele în Urgențe, unde erai?

Fața i s-a schimbat. Nu mai era atât de sigură.

— Dacă vrei să vorbim de lege, vorbim, am continuat. Dar hai să vorbim și de moralitate. Una e să ai drept pe hârtie. Alta e să-l meriți.

Soțul meu mă privea uimit. Nu mă văzuse așa niciodată.

În zilele următoare, am început să strâng acte. Toate bonurile de medicamente. Facturile de la doctori. Chitanțe de renovare. Lista cumpărăturilor. Am cerut adeverințe de la medicii de familie și de la spital.

Și am descoperit ceva ce nici nu bănuiam: tatăl lăsase un act adițional, semnat la notar, în care specifica… că apartamentul urmează să fie moștenit cu drept prioritar de cel care l-a îngrijit în ultimii ani de viață.

Adică noi.

Soțul meu aproape a leșinat când a citit.

— Tata… a știut, a șoptit.

Simțeam cum îmi tremură genunchii. Nu câștigam bani. Câștigam dreptate.

La următoarea întâlnire cu Alina, i-am pus actele pe masă. A înlemnit.

— Asta… asta e ilegal! a început ea să strige.

— E legalizat la notar, am spus liniștită. Și mai am și martori.

A rămas fără cuvinte.

Pentru prima dată în zece ani… tăcea.

Până la urmă, ne-a spus că nu mai vrea nimic. Nu pentru că devenise deodată bună.

Ci pentru că știa că nu are nicio șansă.

Apartamentul a rămas al nostru. Astăzi acolo locuiește nepotul nostru, student. Și știu că nea Ion ar fi fost mândru.

Viața m-a învățat ceva:
cine îngrijește cu inimă… merită.

Iar cine vine doar la parastas să împartă bucata… pleacă gol.

Nu mă bucur de victoria asta.
Dar sunt împăcată.

Pentru prima dată în ani de zile, sufletul îmi e liniștit.