Soțul meu a organizat o petrecere secretă pentru asistenta lui însărcinată

La ora opt dimineața eram deja în sala de conferințe a sediului central.

Nu purtam negru.

Purteam costumul bleumarin pe care îl îmbrăcam doar la negocierile importante.

Avocatul meu era în dreapta mea.

Auditorul financiar, în stânga.

Pe masă se aflau trei dosare și un laptop.

Alexandru a intrat câteva minute mai târziu.

Avea același zâmbet încrezător.

Cătălina și Eleonora îl urmau.

— Mădălina, mă bucur că ai venit. Va fi mai simplu dacă accepți situația.

I-am făcut semn avocatului.

Acesta a împins primul dosar spre el.

— Înainte de orice, vă rog să citiți acest document.

Alexandru l-a deschis fără interes.

După câteva pagini, zâmbetul i-a dispărut.

— Ce este asta?

— Contractul original cu investitorii.

— Îl cunosc.

— Nu chiar.

Am deschis laptopul și am proiectat pe ecran clauza pe care nici el, nici mama lui nu o citiseră vreodată până la capăt.

Toate drepturile asupra proiectului reveneau automat societății de dezvoltare pe care o înființasem cu ani în urmă.

Societate al cărei unic acționar eram eu.

Compania pe care încercaseră să o preia era doar administratorul temporar al investiției.

Nu proprietarul.

Investitorul principal a intrat atunci în sală.

S-a apropiat de mine și mi-a întins mâna.

— Doamnă Mădălina, mă bucur că ați reușit să clarificați situația.

Alexandru s-a ridicat brusc.

— Stați puțin. Noi avem toate actele.

Auditorul și-a deschis mapa.

— Aveți niște acte falsificate prin inducere în eroare.

A scos mai multe extrase bancare.

— Și mai aveți aceste transferuri.

Eleonora a devenit palidă.

— Ce transferuri?

— Plăți făcute din conturile companiei pentru achiziția unui apartament, a unei mașini și pentru vacanțe personale.

Toate apăreau înregistrate drept cheltuieli de reprezentare.

Alexandru s-a uitat speriat la Cătălina.

Ea și-a coborât privirea.

— Eu… doar am executat ordinele.

Avocatul meu a intervenit calm.

— Toate documentele au fost deja trimise autorităților competente în această dimineață.

În sală s-a lăsat tăcerea.

Alexandru s-a apropiat de mine.

— Putem rezolva asta între noi.

L-am privit fără nicio emoție.

— Aseară spuneai că voi veni în genunchi.

Nu a răspuns.

— Astăzi cine negociază?

A rămas cu privirea în podea.

Investitorul și-a strâns documentele.

— Începând de azi, toate contractele vor continua exclusiv cu doamna Mădălina. Colaborarea cu societatea administrată de dumneavoastră încetează imediat.

Eleonora a încercat să protesteze.

— Familia Dumitrescu…

Omul a întrerupt-o politicos.

— În afaceri contează contractele, nu numele.

Cuvintele au lovit-o mai tare decât orice palmă.

Când ședința s-a încheiat, Alexandru m-a urmat pe hol.

— Chiar vrei să pierzi tot ce am construit împreună?

M-am oprit.

— Nu.

L-am privit direct în ochi.

— Eu doar refuz să mai las pe cineva să-mi fure ceea ce am construit singură.

Am plecat fără să mă uit înapoi.

În acea zi nu am câștigat doar compania.

Am recuperat ceva mult mai important.

Respectul față de mine însămi.

Iar imperiul pe care Alexandru îl credea deja al lui s-a prăbușit exact în clipa în care a înțeles că femeia pe care o considerase ușor de înșelat fusese, de la început, singura care cunoștea toate regulile jocului.