— „O să-ți placă.”

Olia se sprijini de trunchiul unui brad și încercă să-și liniștească respirația.

Degetele îi amorțiseră de frig.

În depărtare se auzeau din nou vocile celor trei bărbați.

— E pe aici! Urmele sunt proaspete! strigă unul dintre paznici.

În clipa aceea, o lanternă se aprinse la câțiva metri de ea.

Femeia tresări.

Din întuneric ieși un bărbat trecut de șaizeci de ani, cu barbă căruntă și o haină groasă de pădurar.

— Nu scoate niciun sunet, îi șopti.

Privirea lui era calmă.

Nu inspira teamă.

Doar hotărâre.

— Veniți cu mine.

Olia îl urmă fără să pună întrebări.

Au intrat într-o cabană mică, aproape ascunsă de copaci.

Bărbatul închise ușa fără zgomot și stinse lanterna.

— Cine sunteți? întrebă ea.

— Mă numesc Ilie. Am fost pădurar aici aproape patruzeci de ani.

Nu mai apucă să spună altceva.

Din afară se auziră pași.

Bogdan și oamenii lui ajunseseră în dreptul cabanei.

— Știm că ești aici! ieși afară! strigă polițistul.

Ilie rămase nemișcat.

După câteva clipe, deschise ușa și ieși singur.

— Bună seara, domnule agent.

Bogdan îl privi cu iritare.

— Ai văzut o femeie?

— Am văzut urme prin pădure, răspunse bătrânul. Dar pe vremea asta urmele se acoperă repede.

Polițistul încercă să treacă de el.

— Intrăm să verificăm.

— Aveți mandat? întrebă calm Ilie.

Bogdan ezită.

— Nu-mi trebuie mandat.

— Ba vă trebuie.

În acel moment, din depărtare se văzură luminile unei mașini.

Nu era un autoturism obișnuit.

Era o autospecială a Poliției Județene.

În aceeași după-amiază, Olia îi trimisese surorii ei locația în timp real și îi spusese că, dacă nu răspunde până la miezul nopții, să anunțe autoritățile.

Sora ei își respectase promisiunea.

Iar apelul ajunsese direct la inspectoratul județean.

Când echipajul a coborât din mașină, Bogdan a înțeles că situația îi scăpase de sub control.

— Ce se întâmplă aici? întrebă unul dintre ofițeri.

Ilie făcu un pas în lateral.

— Cred că doamna profesoară are câteva lucruri importante de povestit.

Olia ieși din cabană.

Avea obrajii înghețați și hainele pline de zăpadă, dar vocea îi era fermă.

Le-a povestit exact ce se întâmplase în autobuz.

Șoferul și mai mulți pasageri au fost identificați ulterior și au confirmat că femeia fusese obligată să coboare.

Ancheta care a urmat a scos la iveală și alte plângeri mai vechi, niciodată investigate corespunzător.

Bogdan și cei doi paznici au fost suspendați și cercetați.

Câteva luni mai târziu, Olia s-a întors la școală.

Într-o zi, după ore, a mers din nou la cabana din pădure.

Ilie tăia lemne.

— Am venit să vă mulțumesc.

Bătrânul zâmbi.

— Nu mie trebuie să-mi mulțumești.

— Atunci cui?

— Ție.

Ea îl privi nedumerită.

— Ai ales să fugi și apoi să spui adevărul. Mulți oameni se opresc după primul pas.

Olia privi spre pădurea care, în noaptea aceea, îi păruse fără ieșire.

Acum nu mai vedea doar copaci.

Vedea locul în care găsise curajul de a nu tăcea.