Acolo, în față, este un sat. Mergi drept și n-o să mori

Când a deschis poarta, Victoria a observat imediat că în fața casei erau parcate două mașini.

Una aparținea poliției.

Cealaltă unui executor judecătoresc.

A încremenit.

A intrat grăbită în curte.

În sufragerie o așteptau doi polițiști, un executor și un notar.

— Doamnă Victoria Popescu?

— Da… ce se întâmplă?

Executorul i-a întins un dosar.

— Am venit să vă comunicăm deschiderea unei anchete privind abandonul unui minor și punerea acestuia în pericol.

Fața i s-a albit.

— Despre ce vorbiți? Nu înțeleg.

În acel moment, din camera alăturată a ieșit Matei.

Curat, îmbrăcat îngrijit și ținându-l de mână pe un bărbat în vârstă.

Victoria a făcut un pas înapoi.

— Tu… ești viu?

Băiatul a privit-o fără teamă.

— Un cioban m-a găsit în aceeași seară și m-a dus în sat. Primarul a anunțat imediat poliția și Direcția pentru Protecția Copilului.

Notarul a deschis dosarul.

— În timpul verificărilor a fost găsit și testamentul autentic al tatălui copilului.

Victoria a încremenit.

— Ce testament?

— Cel pe care nu l-ați menționat la succesiune.

În cameră s-a lăsat liniștea.

Notarul a continuat:

— Tatăl lui Matei lăsase prin testament casa, economiile și toate bunurile în proprietatea fiului său. Dumneavoastră aveați doar dreptul de administrare până la majoratul copilului, cu obligația de a-i asigura creșterea și întreținerea.

Victoria simțea că nu mai poate respira.

— Nu… nu este posibil…

— Este perfect legal. Testamentul fusese depus la notar cu șase luni înainte de deces și a fost identificat în Registrul Național Notarial după sesizarea autorităților.

Polițistul a intervenit calm.

— Mai avem și declarațiile persoanelor care l-au găsit pe copil, precum și imaginile de pe camerele de supraveghere de la o benzinărie aflată înainte de drumul unde l-ați abandonat.

Victoria a început să plângă.

— Eu doar…

— L-ați abandonat intenționat, a spus polițistul. Restul va fi stabilit de instanță.

Câteva luni mai târziu, judecătorul a decis ca Matei să fie încredințat unchiului său matern, singura rudă care dovedise că poate avea grijă de el.

Administratorul desemnat de instanță a preluat gestionarea bunurilor moștenite până la împlinirea vârstei majoratului.

Victoria a fost obligată să răspundă în fața legii pentru faptele sale, iar dreptul ei de a administra averea copilului a fost revocat.

În ziua în care Matei a plecat definitiv din acea casă, s-a oprit o clipă în fața fotografiei tatălui său.

A zâmbit printre lacrimi și a șoptit:

— Nu trebuie să-ți mai ceri iertare, tată… Promisiunea ta a fost ținută. Ai avut grijă de mine chiar și după ce ai plecat.