Un bărbat bogat „la pariu” s-a căsătorit cu o fată G

…Mireasa, cu o privire tăcută dar hotărâtă, a pășit în fața altarului și a cerut un microfon. Preotul s-a oprit din rugăciune, iar muzica s-a oprit brusc. Se auzeau doar bătăile inimilor și foșnetul ușor al rochiei ei lungi.

— „Am să spun ceva ce trebuie auzit de toată lumea,” a rostit ea cu o voce fermă. „Nunta aceasta nu este despre dragoste. Este despre un pariu.”

Un murmur s-a stârnit în sală. Mama mirelui s-a înecat cu un oftat. Tatăl miresei, roșu la față, a încercat să se ridice, dar fata a ridicat palma.

— „Dima a pus pariu cu prietenii lui că mă poate face soția lui într-o lună. Că o fată simplă, crescută de bunica la țară, poate fi păcălită cu flori, cadouri și vorbe dulci.”

Privirea ei s-a întors spre el. Dima era palid. Prietenii lui coborâseră privirea. Unul chiar își frângea mâinile.

— „Mi-a fost rușine. Dar apoi am înțeles ceva… Că această rușine nu e a mea. Este a voastră.”

A desfăcut un plic alb, pe care îl ascunsese în buchetul de mireasă. L-a ridicat în aer.

— „Aici este înregistrarea conversației dintre el și amicii lui, de la bar. Au râs. Au glumit pe seama ‘țărăncuței cu ochi verzi’. Eu.”

Mulțimea a tăcut. Se auzeau lacrimile unei mătuși din spate. Preotul își făcea semnul crucii.

— „Am crescut cu muncă. Cu sapă în mână și cu pâine pe vatră. Bunica m-a învățat să nu mă vând pe vorbe și să țin capul sus, chiar și când inima plânge. Azi, în fața lui Dumnezeu și a voastră, mă ridic. Nu ca o victimă. Ci ca o femeie care știe ce valorează.”

Și-a scos verigheta, a lăsat-o pe altar și a pășit înspre ieșire. Rochia îi mătura podeaua, iar pașii ei răsunau ca bătăi de clopot.

Oaspeții s-au ridicat în picioare, instinctiv. Unii aplaudau. Alții plângeau.

Un bătrân din spate, vecin de-al bunicii, a rostit cu glas tare:
— „Așa fată rar mai găsești. Să fie blestemat cel ce i-a batjocorit sufletul.”

În pragul ușii, ea s-a întors o clipă.

— „Nu urăsc pe nimeni. Dar dacă totul a fost un joc… atunci eu am ales să nu joc. Viața mea e mai mult decât o glumă proastă.”

Și a ieșit. În lumina caldă a amiezii, ținând capul sus. O tânără fată de la țară, dar cu inima unei regine.

După nuntă, satul a vorbit luni întregi. Unii au spus că s-au rușinat de Dima. Alții, că fata ar merita o statuie în centrul comunei.

Dar bunica ei, care a privit totul cu ochii umezi din primul rând, a spus doar atât:

— „Mi-am crescut nepoata să nu se teamă de nimic. Nici măcar de adevăr.”

Și adevărul a fost spus. În rochie de mireasă. În ziua în care trebuia să fie iubită… dar a fost, în schimb, eliberată.