Șoferul conducea în tăcere, menținându-se aproape de mijlocul șoselei

Cu mâinile tremurânde, a scos un briceag și a început să taie cu grijă sacul. Sub stratul gros de plastic se afla o bucată de stofă. Iar din ea a ieșit la iveală o mânuță minusculă de copil. Era vie.

S-a tras înapoi, copleșit. Apoi, cu grijă, a desfăcut materialul. În fața lui era un copil. Un băiețel. De vreo doi ani. Fața murdară, buzele palide, ochii închiși.

L-a învelit în geaca lui, l-a luat în brațe și s-a îndreptat rapid spre mașină. Câinele a început să scâncească încet și a început să-i lingă copilului obrazul. Micul trup a scos un geamăt slab, apoi s-a liniștit din nou.

O mașină s-a oprit, iar cineva a aruncat un sac de gunoi negru: dintr-o dată, sacul s-a mișcat.

S-a așezat la volan. Degetele îi tremurau. Ce era de făcut acum? Să sune la poliție? Să meargă la spital? Sau…

A ales spitalul.

Mai târziu, a văzut știrile. Un copil dispărut. Doi ani. Părinții — de negăsit. Posibil — fugiți.

O mașină s-a oprit, iar cineva a aruncat un sac de gunoi negru: dintr-o dată, sacul s-a mișcat.

După o săptămână, a depus cerere pentru plasament temporar. După o lună — pentru tutelă definitivă.