Refuz să am grijă de nepoții mei

Scria acolo: „Cel mai ieftin babysitter? Soacra mea. Mereu disponibilă, mereu cu scutecul la purtător.”

Am simțit cum mi se taie respirația. Eu, care îmi dădusem inima și timpul, eram redusă la o glumă ieftină, ca și cum prezența mea ar fi fost doar o resursă exploatată.

Am închis telefonul și am rămas mult timp pe gânduri. Îmi venea în minte vocea mamei mele, femeie simplă de la țară, care mereu îmi spunea: „Ajută, dar nu te lăsa călcată în picioare. Bunătatea fără limite se transformă în slăbiciune.”

A doua zi, am chemat familia la mine. Am pus pe masă o ciorbă de legume, așa cum făceam în fiecare duminică. Mi-am adunat curajul și le-am spus răspicat:

— Vă iubesc pe toți, dar nu mai accept să fiu tratată ca o bonă. Sunt bunica copiilor voștri, nu angajata voastră.

Nora a încercat să răspundă, dar fiul meu a ridicat mâna. Pentru prima dată l-am văzut rușinat.

— Mamă, ai dreptate. Ne-am sprijinit prea mult pe tine și am uitat că și tu ai nevoie de timp pentru tine.

Nu m-am putut opri din plâns. Ani de zile m-am sacrificat pentru familie, iar acum trebuia să învăț că iubirea nu înseamnă să te pierzi pe tine.

În zilele următoare, am început să-mi iau viața înapoi. M-am înscris la un curs de pictură, mi-am făcut prietene noi și am început să merg la târgul de sâmbătă din sat, unde mirosea a plăcinte cu brânză și a pâine proaspătă. Mă simțeam din nou femeie, nu doar bunică.

Când mergeam să-i vizitez pe gemeni, era din bucurie, nu din obligație. Îi luam în brațe, le cântam doine pe care le știam de la bunica mea, iar ei adormeau liniștiți. Și pentru prima dată, am simțit că sunt cu adevărat bunica pe care mi-o dorisem să fiu.

Într-o duminică, la masa de familie, fiul meu mi-a zâmbit și a spus:

— Mulțumim, mamă, că ne-ai arătat ce înseamnă să pui limite. Așa învățăm și noi cum să fim părinți mai buni.

Atunci am înțeles ceva important: a fi bunică nu înseamnă să-ți sacrifici viața, ci să o trăiești cu înțelepciune, ca să poți oferi celor mici nu oboseala, ci dragostea ta curată.

Și privind la gemenii care râdeau în brațele mele, am simțit că, în sfârșit, rolul meu era acela pe care mi-l dorisem dintotdeauna: nu bonă, nu servitoare, ci bunica iubitoare care aduce liniște, povești și căldură în casa familiei.