Fiica lor a dispărut după balul de absolvire

După ce ochii i s-au fixat pe detaliul ciudat al fotografiei, inima i-a sărit din piept. În spatele fiicei, pe fundalul scenei de la bal, se vedea un contur slab, aproape invizibil, al unei umbre care nu ar fi trebuit să fie acolo. Era o formă umană, dar ceva nu se potrivea: chipul era difuz, ca și cum cineva ar fi fost fotografiat de mai multe ori în același cadru. Tatăl simți un fior rece pe șira spinării.

A doua zi, împreună cu soția, au început să caute prin arhivele vechi ale liceului și prin registrele absolvenților. Au descoperit că, în noaptea balului, mai multe fete dispăruseră temporar din cadru pentru câteva minute, dar nimeni nu le observase absența. Totul părea haotic și fără legătură… până când au găsit o însemnare mică în jurnalul fiicei: „Astăzi am simțit că cineva mă urmărește, dar nimeni nu a văzut.”

Bucățile de puzzle începeau să se potrivească. În acea noapte, în timp ce toți se distrau, cineva o luase pe fiică deoparte și o ascunsese într-o încăpere uitată din liceu, probabil pentru a-i face o farsă care a scăpat de sub control. Dar cum a ajuns fotografia să surprindă această umbră? Și de ce nimeni nu și-o amintea?

Tatăl și-a amintit de un coridor de serviciu, ascuns după sala mare, despre care profesoara de fizică le povestise cândva copiilor că era locuit de vechi fantome ale școlii. S-au dus acolo, temători, cu lanternele pregătite. Podeaua scârțâia, pereții păreau că șoptesc, iar aerul era dens, plin de praf. La un colț, au găsit un panou vechi acoperit cu postere îngălbenite. Îndepărtându-le, au descoperit o ușă mică, de lemn, aproape invizibilă.

Cu mâinile tremurânde, tatăl a deschis ușa. Înăuntru, în lumina slabă, se afla o cutie mare. În interior, nu era nimeni, doar obiecte vechi ale fiicei: jurnale, uniforme, panglici de absolvire… și fotografia exactă din album, pusă cu grijă pe fundul cutiei. În fața acestei scene, tatăl a simțit un amestec de ușurare și durere. Fiica lui nu fusese niciodată rănită, doar pierdută în jocul straniu al unei nopți de bal, iar amintirea ei fusese ascunsă chiar în școala unde începuse totul.

Au ieșit afară, privind răsăritul, cu inimile ușurate. Povestea fiicei lor era acum completă: un mister de 20 de ani descoperit într-un vechi album și în coridorul uitat al școlii, unde timpul părea că se oprise doar pentru ea. Și chiar dacă zâmbetul ei lipsea din realitate, prezența ei era acum păstrată în amintire, vie și clară, gata să fie povestită generațiilor viitoare.