După o vacanță cu amanta, soțul s-a gândit să-i facă un „cadou” soției sale

Pe masă, lângă un buchet de trandafiri ofiliți, stătea o cutie mare, împachetată cu o fundă roșie. Femeia a făcut un pas înapoi și i-a făcut semn soțului să o deschidă.

Bărbatul, cu un rânjet forțat, s-a apropiat, gândindu-se că poate era o glumă. A desfăcut panglica și a ridicat capacul. Înăuntru era o cutie de carton în care se afla… o poză. O fotografie cu el și amanta lui, făcând baie împreună în jacuzzi-ul hotelului de la mare.

Lângă fotografie, stătea o foaie cu un text scurt, scris cu mâna femeii:
„Mulțumesc că mi-ai arătat cât valorez pentru tine. Eu nu mai sunt a ta. Dar am grijă să primești și tu un mic dar, pe măsura sufletului tău.”

Bărbatul a înțepenit. A luat fotografia și a privit-o cu ochii măriți. Era clară, prea clară. Cum? Cine o făcuse?

Femeia s-a apropiat încet, calm, cu o liniște care îl înfricoșa mai mult decât orice țipăt.
— Ți-am spus că nu sunt proastă, Mihai. Știam totul. Fiecare minciună, fiecare noapte în care ziceai că stai „peste program”. Credeai că nu o să aflu?

El a deschis gura, dar cuvintele nu-i mai ieșeau. Înghițea în sec, cu respirația tăiată.
— Ascultă, Maria, eu…
— Nu mai spune nimic. Ți-am lăsat biletul pe noptieră.

A făcut un pas în lateral. Pe măsuța din sufragerie era o foaie și un plic. În plic se vedeau niște hârtii oficiale — actele de divorț, deja semnate.

— Am plătit tot ce trebuia la notar, — a spus femeia, cu vocea calmă, dar fermă. — Ți-am lăsat și partea ta din casă. Poți pleca oricând.

— Maria, te rog… am greșit, dar te iubesc, eu doar…
— Nu mai vreau iubirea ta. M-am săturat să-mi cer iertare pentru că nu pot avea copii, când tu nu ai fost niciodată destul de bărbat să înțelegi ce înseamnă o familie.

El s-a prăbușit pe genunchi, punând mâinile la față. Lacrimile îi curgeau pe obraji. Dar femeia nu a mai simțit nimic. Trecuse de faza durerii. În sufletul ei era doar liniște.

A luat cheile mașinii și geanta, și s-a oprit în ușă.
— Știi ce e ironic, Mihai? Că în timp ce tu te distrai la mare, eu am aflat că, în sfârșit, o să fim părinți. Doctorul m-a sunat chiar atunci. Dar acum… acel copil nu va purta numele tău.

Bărbatul a ridicat privirea, cu fața palidă și ochii goi.
— Nu… nu se poate…
— Ba da. Dumnezeu are felul lui de a pune oamenii la locul lor.

A închis ușa încet, fără zgomot, lăsând în urmă bărbatul prăbușit și cutia cu păpușa însărcinată, pe care o scăpase pe jos. Capul păpușii se rostogolise până sub canapea.

În mașină, Maria a oftat adânc. Nu mai plângea. Nu mai tremura. Se simțea liberă pentru prima dată în ani de zile. Știa că, în sfârșit, începe o viață nouă.

Și, în timp ce motorul pornea, în oglinda retrovizoare se vedea casa în care își pierduse zâmbetul, dar nu și demnitatea. A apăsat accelerația și a plecat, hotărâtă să nu se mai uite niciodată înapoi.