În noaptea nunții mele, bătrâna servitoare a bătut încet în ușă și a șoptit

Când am ajuns la marginea satului, motorul s-a oprit brusc. În liniștea nopții, auzeam doar cum îmi bate inima. Bărbatul a dat jos casca și s-a întors spre mine. Chipul lui era aspru, brăzdat de riduri, dar privirea caldă m-a făcut să simt, pentru prima oară în acea noapte, că sunt în siguranță.

— Sunt Ion, fratele bătrânei care te-a ajutat, mi-a spus el cu o voce calmă. Hai, trebuie să plecăm mai departe.

L-am urmat fără să scot o vorbă. Am mers pe o potecă îngustă, printre copaci, până am ajuns la o casă mică, cu lumina aprinsă înăuntru. O femeie în vârstă m-a întâmpinat în prag, mi-a pus o pătură pe umeri și mi-a întins un pahar cu ceai fierbinte.

— Acum ești în siguranță, dragă.

Abia atunci am început să plâng în hohote. Nu de teamă, ci de ușurare. În minte îmi răsuna imaginea acelei seri, chipul bărbatului care trebuia să-mi fie soț, dar care, din câte am înțeles mai târziu, plănuise ceva îngrozitor.

Ion s-a așezat lângă mine și a oftat adânc.

— Nunta ta a fost doar o capcană, a spus el. Omul acela nu era ceea ce părea. Bătrâna mea soră a aflat că vroia să te vândă unor oameni de prin străinătate.

M-am uitat la el fără să pot rosti nimic. Mă simțeam trădată, distrusă, dar și recunoscătoare. Viața mea fusese la un pas de pieire, și totul datorită unei femei simple, cu mâinile muncite, care nu m-a lăsat să pier.

Zilele următoare am stat ascunsă în casa lor. În fiecare dimineață, bătrâna îmi aducea un bol cu mămăligă și lapte cald, iar Ion pleca devreme, spunând că „are treabă prin sat”. Nu am întrebat nimic, deși știam că încerca să afle ce se întâmplă acasă.

După o săptămână, s-a întors cu o privire hotărâtă.

— Poți pleca. Omul acela a fost arestat. Cineva a vorbit.

Am simțit cum genunchii mi se înmoaie. N-am știut dacă să râd sau să plâng. Am îngenuncheat din nou, așa cum făcusem și în dimineața de după nuntă, și le-am mulțumit din toată inima.

— N-aș fi aici fără voi, am spus printre lacrimi.

Ion a zâmbit larg.
— Nu trebuie să ne mulțumești. Dumnezeu ți-a mai dat o șansă. Ai grijă să nu o risipești.

După ce am plecat de acolo, am început o viață nouă. Am închiriat o cameră mică într-un oraș din apropiere, m-am angajat la o cofetărie și, pentru prima oară după mult timp, am învățat să respir fără teamă. În fiecare duminică, trimiteam bătrânei un plic cu câteva sute de lei, un gest mic pentru ceea ce făcuse pentru mine.

Anii au trecut. Între timp, Ion s-a stins, iar bătrâna nu mai vedea bine. Într-o zi, m-am întors la casa lor. Am găsit-o pe prispă, cu o batistă albă în poală. M-a recunoscut după voce și a zâmbit.

— Ți-am spus eu că o să trăiești, fata mea, a șoptit.

Am îmbrățișat-o strâns, simțind cum lacrimile îmi udă obrajii.

Atunci am înțeles ceva ce nu voi uita niciodată: uneori, îngerii nu au aripi. Au mâini obosite, păr alb și un suflet mare cât lumea. Iar binele, oricât de mic, poate schimba un destin întreg.