LA ALTAR, FIICA MEA A ȘOPTIT: „NU MĂ LĂSA CU NOUA MAMĂ…”

Într-o seară, când credeam că Lili doarme, am auzit șoapte venind din camera ei. M-am apropiat ușor și am văzut-o pe Clara stând pe podea, cu o carte în mână. Vocea îi tremura puțin.

— Știu că nu sunt mama ta, spunea ea, dar aș vrea să fiu prietena ta. Și dacă, într-o zi, vei vrea să mă lași să-ți fiu și mamă, voi fi aici. Mereu.

Lili stătea cu ochii deschiși, fără să scoată un sunet.

A doua zi dimineață, ceva s-a schimbat. Mic, dar vizibil. Lili a întrebat-o pe Clara dacă vrea să mănânce cu ea. Iar când Clara a adus o farfurie și a spus: „N-am reușit să fac animale, dar am găsit cerealele tale preferate”, fetița a zâmbit. Prima oară după mult timp.

Într-o lună, Lili a început să-i spună „Clara”. După alte două, „mami Clara”.

Iar într-o seară, în timp ce o duceam la culcare, m-a întrebat:

— Tati, crezi că mami de sus e mândră de mine?

— Sunt sigur că da, puiule. Pentru că tu ai învățat să iubești din nou.

Și în acel moment, am știut că familia noastră, deși altfel, era din nou întreagă.