Soțul meu a crezut că dorm și mi-a mărturisit un secret dureros

M-am oprit în prag, fără să mai respir. Vocea lui tremura. Am rămas ascunsă, cu inima bătându-mi în urechi. N-am putut să mă mișc, de teamă să nu afle că sunt acolo.

„Știu că am greșit”, a spus el. „Dar n-am făcut-o cu intenție. Nu pot trăi cu vina asta.”

Telefonul s-a închis. Am auzit scaunul mișcându-se, apoi pașii lui venind spre hol. Am fugit în dormitor, m-am aruncat în pat și am tras pătura peste mine. Când a intrat, am închis ochii, prefăcându-mă din nou adormită.

A stat în ușă câteva clipe, respirând adânc. Apoi s-a apropiat, m-a privit și a șoptit: „Te iubesc, Mia… îmi pare rău.”

Mi-au dat lacrimile, dar le-am ținut cu greu înăuntru. Ce putea fi atât de grav încât să se teamă că mă va pierde?

Dimineața, am decis că nu mai pot trăi cu gândurile acelea. Am lăsat copiii la școală și am plecat direct la el, la birou. Secretara m-a privit ciudat, dar m-a lăsat să intru.

Adrian s-a ridicat brusc. „Mia? Ce s-a întâmplat?”

„Tu să-mi spui”, i-am răspuns. „Ce e secretul ăla care nu te lasă să dormi?”

Fața i s-a albit. S-a așezat încet, privind în gol. „N-am vrut să afli așa…”

Am simțit cum pământul mi se clatină sub picioare. „Spune-mi adevărul, Adrian.”

A oftat adânc, și-a frecat fruntea, apoi a spus cu voce joasă: „Acum câteva luni… am avut un accident cu mașina de serviciu. Nu ți-am zis, pentru că eram sigur că o să mă descurc să plătesc paguba. Dar lucrurile s-au complicat. Șeful mi-a cerut să semnez o hârtie cu datorie și… n-am de unde să acopăr suma. E vorba de cincizeci de mii de lei.”

Am rămas fără cuvinte. Nu mă așteptam la asta. Mă gândeam la trădare, nu la o greșeală financiară.

„De ce n-ai venit la mine?”, am întrebat printre lacrimi. „Suntem o familie, Adrian. Nu trebuia să porți singur povara asta.”

S-a ridicat, a venit lângă mine și m-a luat de mână. „Mi-a fost rușine, Mia. Mi s-a părut că te-am dezamăgit. Dar nu mai pot ascunde nimic. Voi face tot ce trebuie ca să repar totul.”

Am simțit cum inima mi se înmoaie. În ochii lui am văzut vină, dar și dragoste.

Seara, ne-am așezat la masă amândoi, în tăcere. După mult timp, am simțit că ne privim cu sinceritate. „Vom trece și peste asta”, i-am spus. „Dar de acum, fără secrete.”

El a dat din cap, cu ochii umezi. „Fără secrete.”

În următoarele luni, am muncit amândoi mai mult, am vândut lucruri de care nu mai aveam nevoie, am tăiat cheltuieli și am reușit să plătim datoria.

Într-o seară, după ce am stins lumina, el m-a strâns în brațe și mi-a spus: „N-am crezut că merit să mă ierți.”

„Iubirea adevărată nu se măsoară în greșeli”, i-am răspuns. „Se măsoară în puterea de a rămâne, chiar și atunci când doare.”

Și, pentru prima dată după mult timp, am adormit liniștită, știind că orice ar fi, nu mai dormeam lângă un bărbat care mințea — ci lângă unul care învățase să spună adevărul.