Oanei nu-i venea să meargă acasă. Ziua de lucru din 31 decembrie fusese scurtă
Pocnetul dopului a fost scurt și clar. Oana a zâmbit fără să vrea.
A turnat vinul spumant în pahar, s-a așezat pe canapea și a ridicat paharul în aer, ca într-un toast mut.
— La mulți ani mie, a șoptit.
Televizorul murmura ceva despre concerte, artificii și urări, dar ea nu-l asculta. Se uita la luminițele de la fereastră și simțea, pentru prima dată după mult timp, că nu o mai apasă singurătatea chiar atât de tare.
Pizza a ajuns la timp. Curierul, un băiat tânăr, i-a urat un Revelion fericit și a fugit mai departe. Oana a pus cutia pe masă, a mai adăugat o farfurie, apoi s-a oprit.
Două farfurii.
A vrut să o ia pe una și să o pună înapoi, dar s-a răzgândit. A lăsat-o acolo.
La 23:55, telefonul a vibrat. Un mesaj scurt de la mama ei, dintr-un sat de lângă Bacău:
„La mulți ani, mamă. Să fii sănătoasă.”
Oana a simțit un nod în gât. A răspuns repede, cu degetele tremurând.
Apoi, cineva a sunat la ușă.
A încremenit. Cine putea fi? Vecinii erau plecați, prietenii știau că e singură…
A mai sunat o dată. Insistent.
Oana s-a ridicat încet, cu inima bătându-i în urechi, și s-a apropiat de ușă. A deschis.
În prag stătea Nicolae Iliuță, cu un zâmbet vinovat și cu o pungă în mână.
— Să nu te sperii, a zis repede. M-am gândit… n-am putut să plec liniștit. Nevasta e la soră-sa, copiii sunt mari… și mi-am zis că nu e corect să fii singură.
Oana a rămas fără cuvinte.
— Am adus niște prăjituri și… — a ridicat punga — o sticlă de țuică fiartă. Așa, românește.
În spatele lui, artificiile au început să lumineze cerul.
Oana a râs. Un râs adevărat, cald.
— Intrați, domnule Nicolae. Masa e pusă.
Au ciocnit paharele exact la miezul nopții. Afară, cerul se umplea de culoare, iar în apartamentul mic nu mai era deloc liniște.
Au vorbit despre lucruri mărunte, despre viață, despre cum nu iese niciodată cum plănuiești. Au mâncat, au râs, au tăcut.
Și pentru prima dată după mulți ani, Oana a simțit că anul nou chiar începea.
Nu cu promisiuni mari.
Ci cu o ușă deschisă la timp.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.