„L-am prins în halatul alteia: m-a făcut de râs chiar în casa clientei mele”

Când a ajuns în fața blocului, Ioana s-a oprit o clipă. Aerul rece i-a izbit obrajii, dar parcă îi limpezea gândurile. Nu era furioasă. Nu era nici măcar tristă. Era doar… goală pe dinăuntru. O liniște ciudată o cuprinsese, de parcă toate emoțiile plecaseră odată cu el.

A scos telefonul, a deschis aplicația de ride-sharing și, în timp ce aștepta mașina, a privit spre balconul de la etajul trei. Cortina se mișca ușor. A zâmbit amar. „Să fii sănătos, Paul”, a murmurat.

Când a ajuns acasă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să-și dea jos verigheta. O mică urmă albă i-a rămas pe deget, semn că ani întregi purtase nu doar un inel, ci o povară. L-a pus într-o cutiuță, alături de o fotografie de la nuntă. Apoi a închis capacul. Definitiv.

A doua zi, și-a făcut o cafea tare și s-a uitat în jurul apartamentului. Era liniște, dar o liniște bună. Fără reproșuri, fără minciuni, fără mirosul parfumului lui străin. Doar ea și gândurile ei. Și, undeva în adâncul sufletului, un început de libertate.

Când a intrat la muncă, colegele au simțit imediat că ceva s-a schimbat. Ioana nu mai era femeia care se grăbea mereu acasă. Acum mergea la pas, cu spatele drept, de parcă ar fi scăpat de o povară grea.

Seara, a primit un mesaj de la Paul. „Putem vorbi?” L-a privit câteva secunde, apoi a șters conversația. „Nu mai avem ce.”

În zilele următoare, a început să doarmă mai bine. Să mănânce mai liniștit. A cumpărat flori și le-a pus pe masa din bucătărie — florile pe care altădată el le ura, spunând că ocupă loc degeaba. A început să asculte muzica pe care o iubea, să citească până târziu, să deseneze din nou.

Într-o dimineață, a primit un telefon de la o clientă nouă. Vocea de la capătul firului i s-a părut tânără, veselă. „Am auzit că sunteți cea mai bună. Vă aștept mâine, la ora zece.”

Ioana a închis și a zâmbit. „Da, sunt cea mai bună”, și-a spus în gând, cu o siguranță pe care nu o mai avusese de ani buni.

Când a ajuns la noul apartament, a simțit miros de vopsea proaspătă și o atmosferă caldă. Femeia care a deschis ușa i-a spus: „E un nou început pentru mine.” Ioana a răspuns instinctiv: „Și pentru mine.”

Au râs amândouă, iar în acel moment Ioana a înțeles că nu pierduse nimic. Din contră, câștigase totul — pace, libertate și pe ea însăși.

Seara, când s-a întors acasă, s-a așezat pe canapea și a privit cerul prin geam. Stelele păreau mai clare ca niciodată. A închis ochii și a șoptit: „Mulțumesc, Doamne, că m-ai făcut să văd adevărul înainte să fie prea târziu.”

Și a adormit zâmbind. Pentru prima dată după mulți ani.