Pe punctul de a naște, soția a mers singură să cumpere lucruri pentru copil

„Ai grijă ce cumperi, că poate îți ajunge și ție nota de plată mai repede decât crezi.”

Marius a citit mesajul și a simțit cum i se taie respirația. Ochii i s-au mărit, iar zâmbetul fals de pe față a dispărut într-o clipă. Amanta, care până atunci râdea, s-a oprit și ea, neînțelegând ce se întâmplă.

Ioana, în schimb, și-a ridicat punga și a plecat fără să se uite înapoi. Pășea încet, dar cu o demnitate tăcută, cum doar o femeie rănită o poate face. O bătrână care vindea flori la colț i-a spus:
— Mamă, ești bine?
Ioana a zâmbit slab și a răspuns:
— Da, o să fiu.

Pe drum spre casă, ploaia s-a întețit. Fiecare pas părea o povară, dar și o eliberare. În mintea ei, totul se limpezea: nu mai era loc de scuze, de explicații, de „n-am vrut”. Totul fusese clar, în acel moment din piață.

Când a ajuns acasă, a pus cumpărăturile pe masă și s-a așezat în fotoliu. A atins burta mare și a șoptit:
— O să fim bine, puiule. O să vezi.

Telefonul a început să vibreze. Zeci de mesaje. „Iartă-mă.” „Nu e ce crezi.” „Lasă-mă să explic.” Ioana le-a citit pe toate, dar n-a răspuns. În schimb, a luat o foaie și un pix.

A scris scurt:
„Mulțumesc pentru tot. Dar de azi, merg singură mai departe.”

A lăsat biletul pe masă, a adunat hainele copilului într-o geantă și s-a dus la mama ei. Când bătrâna a deschis ușa și a văzut-o udă leoarcă, cu ochii roșii dar privirea hotărâtă, n-a spus nimic. Doar a îmbrățișat-o strâns.

Trei săptămâni mai târziu, Ioana a născut o fetiță sănătoasă. A numit-o Ana-Maria, „ca să poarte și numele lui, dar nu și greșelile lui”, spunea ea zâmbind.

Viața nu s-a transformat peste noapte, dar zi de zi Ioana a simțit că renaște. Într-o dimineață, stând pe balcon cu fetița în brațe, a privit cerul senin și a înțeles ceva: uneori, Dumnezeu îți arată adevărul în cel mai dureros mod posibil, ca să te scape de o viață mincinoasă.

De atunci, Ioana n-a mai privit înapoi. A învățat că demnitatea nu se cumpără și că o femeie puternică nu e cea care iartă orice, ci cea care știe când să plece cu capul sus.

Iar în fiecare ploaie care cade peste oraș, își amintește ziua aceea din piață. Ziua în care și-a pierdut bărbatul, dar s-a regăsit pe ea însăși.