M-AM MĂRITAT CU UN BĂTRÂN BOGAT PENTRU BANI

Elena a rămas fără glas. Nu știa dacă să fugă sau să-l creadă. Tot ce trăise în ultimele luni părea o minciună.

„De ce ai făcut asta?”, a întrebat cu voce tremurată. „De ce atâta teatru?”

Eduard a oftat adânc. „Pentru că nu mai aveam încredere în nimeni. Toți cei din jurul meu veneau doar pentru bani. Am vrut să văd dacă există o femeie care poate iubi un om simplu, nu un portofel plin.”

Elena a lăsat privirea în jos. „Dar eu n-am venit din iubire…”

„Știu”, i-a răspuns el calm. „Ai venit pentru familia ta. Dar ai fost sinceră, chiar și în greșeală. Iar asta valorează mai mult decât orice jurământ.”

A urmat o tăcere grea. Ploaia se oprise, iar luna lumina chipul lui Eduard — acum fără mască, fără minciuni.

Elena a făcut un pas înapoi. „Și acum? Ce vrei să se întâmple?”

„Acum ești liberă să pleci, dacă vrei. N-o să te opresc. O să am grijă de mama ta și de fratele tău, indiferent de ce alegi.”

Cuvintele lui i-au înmuiat inima. Nu se așteptase la bunătate, ci la furie, la reproș. În loc de asta, a văzut un om sincer, care o privea cu milă, dar și cu respect.

Zilele ce au urmat au fost ciudate. Eduard s-a purtat firesc, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Nu a mai adus vorba despre căsătorie, despre bani sau despre promisiuni. Doar o saluta dimineața, îi lăsa cafeaua pe terasă și o lăsa să fie ea.

Elena, în schimb, începea să simtă o liniște ciudată. Pentru prima oară, nu se mai simțea o prizonieră. Se simțea… om.

A început să zâmbească mai des, să-l asculte când vorbea, să-l privească altfel. Descoperea în el o blândețe pe care n-o văzuse la nimeni.

Într-o zi, Eduard i-a spus: „Hai cu mine undeva.”

Au mers la o clinică privată. Acolo, pe un pat curat, mama Elenei zâmbea. Respirând mai ușor ca niciodată. „Tratamentul funcționează,” i-a spus doctorul.

Elena s-a întors spre Eduard, cu ochii în lacrimi. „Tu… ai plătit pentru asta?”

El a dat din cap. „Ți-am promis că nu o să mai suferi.”

Și atunci, pentru prima dată, Elena l-a îmbrățișat fără teamă.

A trecut o lună. Eduard nu i-a cerut nimic. Nu i-a cerut iubire, nici recunoștință. Doar îi era alături.

Într-o seară, stăteau amândoi în grădină. Aerul mirosea a flori de tei.

„Când te-am văzut prima dată,” i-a spus el, „m-am gândit că ești doar o altă femeie care vrea să scape de sărăcie. Dar tu… mi-ai arătat că uneori, din disperare, se nasc suflete curate.”

Elena l-a privit lung. „Poate că am greșit că m-am măritat pentru bani. Dar am învățat că nu tot ce e cumpărat aduce fericire.”

Eduard i-a zâmbit. „Și eu am învățat că uneori, iubirea vine de unde nu te aștepți.”

După câteva luni, Elena a depus actele de divorț. Totul s-a făcut în liniște, fără scandal.

Dar într-o dimineață, în curtea casei, Eduard a apărut din nou — nu ca un om bogat, ci simplu, în cămașă albă și pantaloni gri.

A îngenuncheat în fața ei și i-a spus: „De data asta nu-ți ofer avere, nici promisiuni. Îți ofer doar inima mea. Mă iei așa cum sunt?”

Elena l-a privit cu ochii în lacrimi. „Da. Pentru prima dată, din dragoste.”

Și când s-au îmbrățișat, cerul s-a luminat de parcă și Dumnezeu zâmbea.

Uneori, viața ne duce pe drumuri greșite, doar ca să ne arate cine suntem cu adevărat. Iar pentru Elena, drumul spre fericire a început exact în clipa în care a renunțat la bani — și a ales iubirea.