Era aproape ora 20:00 și încă eram la birou, stoarsă de puteri după ce încheiasem cea mai mare afacere a anului

Andrei a rămas câteva minute nemișcat, cu mâinile pe poartă, de parcă dacă ar fi tras mai tare, realitatea s-ar fi rupt în două. Telefonul îi vibra în buzunar, dar nu-l scotea. Probabil Larisa țipa deja la el, speriată că visul ei de prințesă se topea mai repede decât machiajul de mireasă.

Eu, în schimb, stăteam la terasa unui hotel mic din Brașov, cu o cafea fierbinte în față și cu o liniște pe care nu o mai simțisem de ani de zile.

Pentru prima dată, nu mai aveam pe nimeni de salvat.

A doua zi, Andrei m-a sunat. De zeci de ori. N-am răspuns. I-am dat un singur mesaj, scurt și clar:

„Avocatul meu te va contacta. Nu mă mai căuta.”

Nu a ascultat.

A apărut seara, la recepția hotelului, nebărbierit, cu ochii umflați și cu o geacă ieftină pe el. Arăta ca un străin.

— Ana, te rog… a fost o greșeală, a început el, cu vocea tremurată. Mama a insistat. Larisa… eu n-am vrut…

M-am uitat la el calm. Fără ură. Fără lacrimi.

— Andrei, i-am spus, știi ce e cel mai trist? Că ai avut totul și ai crezut că ți se cuvine.

A încercat să se apropie, dar m-am ridicat.

— Nu te mai recunosc, a șoptit.

— Nici eu pe tine. Dar eu m-am trezit.

A doua zi, avocatul meu a depus actele de divorț. Pentru bigamie. Pentru fraudă. Pentru folosirea bunurilor mele fără drept.

Larisa a aflat rapid că „soțul ei” nu avea nici casă, nici mașină, nici conturi. Sarcina miraculoasă s-a transformat brusc într-un subiect evitat. Familia lui, aceeași care zâmbea la nuntă, a început să mă sune.

Nu le-am răspuns.

Firma mea a organizat un audit intern. Larisa a fost concediată pentru conflict de interese. Fără scandal. Fără circ. Doar fapte.

În câteva luni, Andrei locuia într-o garsonieră închiriată la marginea orașului. Mașina sport era vândută. Prietenii dispăruseră. Familia îl evita.

Eu mi-am cumpărat o casă mică, luminoasă, într-un sat liniștit de lângă Sibiu. Am redus ritmul. Am respirat.

Într-o dimineață, m-am uitat în oglindă și am zâmbit sincer.

Nu pentru că m-am răzbunat.

Ci pentru că m-am ales pe mine.

Și asta a fost adevărata mea victorie.