„Pot să repar asta”, a șoptit copilul murdar de ulei, privind mașina de lux.

Unul dintre ei s-a aplecat spre Eduard și a spus pe un ton scăzut:

— Șefule, presa e deja aici. Uitați, filmările sunt live.

Eduard a simțit cum i se strânge stomacul.

Toată viața lui fusese despre imagine. Control. Putere.

Iar acum stătea blocat pe mijlocul bulevardului, cu un copil murdar de ulei lângă mașina lui de milioane.

A oftat adânc.

— Cinci minute, a spus brusc, fără să-l privească pe Darius. Atât. Dacă strici ceva, te faci nevăzut.

Ochii băiatului s-au luminat.

Nu a sărit de bucurie. Nu a zâmbit larg.

A dat doar din cap și s-a apucat de treabă.

A deschis capota cu grijă, ca și cum ar fi atins ceva viu. A pipăit furtunurile, a ascultat, a mirosit.

Eduard îl privea neîncrezător, cu brațele încrucișate.

După nici două minute, Darius s-a ridicat.

— Pompa e blocată. Dacă forțăm, riscăm să gripăm motorul. Dar pot elibera temporar axul și să vă ducă până în atelierul nostru. E la cincizeci de metri.

— Vorbești prea sigur pentru un copil, a mormăit Eduard.

— Pentru că am mai văzut asta. Doar că nu pe o mașină atât de scumpă.

Băiatul a luat o cheie veche din buzunar și a făcut o mișcare scurtă, precisă.

Motorul a fost repornit.

Fumul s-a oprit.

Claxoanele au tăcut.

Pentru câteva secunde, pe bulevard s-a lăsat liniștea.

Eduard a rămas cu gura întredeschisă.

— Mișcați încet, a spus Darius. Fără accelerații.

Mașina de 3 milioane de lei s-a pus în mișcare, docilă, ca un animal dresat.

Oamenii filmau, dar nu mai râdeau.

Când au ajuns în fața atelierului mic, Eduard a coborât și l-a privit altfel pe băiat.

— Cum te cheamă?

— Darius.

— Câți ani ai?

— Doisprezece.

Eduard a intrat în atelier. Scule vechi. Pereți pătați. Dar ordine.

Și pricepere.

După o oră, Phantom-ul era perfect funcțional.

Eduard a scos portofelul și a scos un teanc gros de bancnote.

— Ia-i. Meriți.

Darius a dat din cap.

— Nu pentru mine. Pentru tata. Și… dacă vreți, aș vrea să vin la dumneavoastră să învăț mai mult.

Eduard a zâmbit pentru prima dată sincer.

— Nu. Nu tu la mine.

S-a aplecat la nivelul băiatului.

— Eu vin la tine. Și schimb lucrurile.

Două luni mai târziu, atelierul mic devenea service autorizat.

Iar pe ușă apărea o firmă nouă, simplă:

„Service Stan – pricepere înainte de aparențe.”

Eduard Sălăjan învățase, în mijlocul bulevardului, cea mai scumpă lecție din viața lui.

Valoarea nu stă în cât costă o mașină.

Ci în cine știe s-o repare.