Bărbatul își duce amanta la un hotel de 5 stele

Holul hotelului devenise brusc prea mic pentru Toma. Oamenii treceau pe lângă ei, roți de trolere foșneau pe marmură, dar pentru el totul era un zgomot surd, ca sub apă.

Irina i-a făcut un semn discret recepționerei.

— Vă rog să anulați rezervarea domnului Brîndușa. Și să blocați cardul folosit.

— Desigur, doamnă, a răspuns femeia, fără să clipească.

— Ce faci?! a izbucnit Toma. Ne faci de râs!

Irina l-a privit calm.

— Tu te-ai făcut de râs singur. Eu doar am aprins lumina.

Nadia stătea nemișcată, cu mâinile strânse de poșetă.

— Eu… nu știam că… a încercat ea.

Irina s-a întors spre ea.

— Știai suficient. Știai că e însurat. Știai că banii nu sunt doar ai lui. Dar asta nu mai e problema mea.

Apoi i-a întins un plic.

— Aici sunt dovezile. Mesaje, rezervări, plăți. Le-am strâns cu răbdare. Nu ca să fac scandal. Ci ca să știu sigur.

Toma a deschis gura, dar nu i-a ieșit niciun sunet.

— Mâine dimineață, a continuat Irina, avocatul meu te va contacta. Divorțul va fi simplu. Fără țipete. Fără scene. Casa rămâne mie. Firma rămâne mie. Conturile… le-ai golit deja suficient.

— Nu poți să-mi iei tot! a izbucnit el.

— Ba pot, a spus ea încet. Pentru că tot ce ai construit a fost pe spatele meu. Eu am ținut casa. Eu am investit. Eu am verificat fiecare leu. Tu doar ai mințit.

Nadia a făcut un pas înapoi.

— Toma… eu plec.

Și a plecat.

Rămas singur, Toma a simțit pentru prima dată frica adevărată.

Irina s-a apropiat.

— Știi ce m-a durut cel mai tare? a spus ea. Nu trădarea. Ci faptul că m-ai crezut proastă.

S-a întors și a mers spre liftul privat, rezervat conducerii.

A doua zi, presa locală scria despre „noua proprietară a Hotelului Belmonte Central, o femeie de afaceri discretă și determinată”.

Toma citea articolul într-o garsonieră închiriată, cu telefonul plin de apeluri pierdute.

Irina, în schimb, stătea la biroul ei, privind orașul de sus.

Pentru prima dată după mulți ani, era liniște.

Și libertate.