Milionarul i-a adus fiului său 5 femei bogate ca să-și aleagă o nouă mamă

Emilia își trase mâna rănită spre ea, încercând să zâmbească, dar colțurile gurii îi tremurau.

— Nu-i nimic, puiule, doar o zgârietură, spuse ea încet.

Noe se așeză lângă ea, ignorând complet privirile doamnelor.

— Te doare, nu-i așa? Mama mea spunea mereu că atunci când te tai, doare mai tare dacă te sperii.

Cuvântul „mama” pluti greu în aer.

Mihai simți un nod în gât. Femeile își schimbau privirile, unele iritate, altele amuzate.

— Noe, vino aici, spuse Mihai pe un ton controlat.

— Nu plec până nu-i pune cineva un plasture, răspunse băiatul hotărât.

Emilia rămase blocată. Nimeni nu-i mai vorbise așa de când murise mama lui Noe, cu doi ani în urmă. De atunci, casa era mare, frumoasă și rece.

Mihai făcu un semn scurt.

— Chemați-o pe menajera șefă.

— Nu e nevoie, interveni Emilia. Pot să mă descurc.

Noe se ridică, alergă la bucătărie și se întoarse cu o cutie mică de prim ajutor. Se așeză din nou lângă ea și îi bandajă degetul cu o grijă care nu părea de copil.

— Gata, acum ești bine, spuse el mândru.

Vanesa își drese vocea.

— Mihai, nu cred că e potrivit ca fiul tău să se atașeze de personal.

Noe se întoarse spre ea.

— De ce nu? Emilia mă ascultă când vorbesc. Și îmi face clătite duminica. Și nu țipă.

În cameră se lăsă tăcerea.

— Doamnelor, spuse Mihai, poate ar fi bine să vă instalați. Programul începe mâine.

Pe măsură ce zilele treceau, vila se transforma într-un mic teatru. Femeile se întreceau în aparențe: rochii scumpe, povești despre vacanțe în străinătate, cadouri scumpe pentru Noe. Jucării de mii de lei, promisiuni, zâmbete forțate.

Noe le mulțumea politicos, dar seara se strecura mereu în bucătărie, unde Emilia curăța legume sau pregătea cina.

— Pot să stau cu tine? întreba el.

— Sigur, puiule.

Îi povestea despre școală, despre colegi, despre dorul de mama lui. Emilia nu-l întrerupea. Doar îl asculta.

Într-o seară, Mihai îi privi din prag. Noe râdea, cu obrajii rumeni, în timp ce Emilia îi arăta cum să frământe aluat.

Atunci Mihai își dădu seama de ceva ce banii nu cumpără.

În ziua a treizecea, le adună pe toate în living.

— Noe, e timpul să alegi, spuse el.

Femeile zâmbeau încrezătoare.

Noe se uită la fiecare, pe rând. Apoi se întoarse și arătă cu degetul.

— O vreau pe Emilia.

— Poftim? izbucni Olivia.

— E doar o menajeră! adăugă Vanesa.

Mihai ridică mâna.

— Noe, ești sigur?

— Da. Pentru că mamele nu se aleg după bani. Se aleg după cum te fac să te simți.

Mihai înghiți în sec.

— Emilia, spuse el încet, ai vrea… să rămâi?

Emilia simți că i se înmoaie genunchii.

— Eu… eu nu sunt…

— Ești exact ce ne lipsea, spuse Mihai.

Femeile plecară una câte una, cu tocurile răsunând pe marmură.

În seara aceea, vila nu mai părea rece.

Pentru prima dată după mult timp, Noe adormi zâmbind.

Iar Mihai înțelese că adevărata bogăție nu stă în conturi, ci în oamenii care te aleg cu inima.