Milionarul petrecea fiecare Crăciun singur

În prag stătea Ana, cu șorțul legat strâmb și obrajii roșii de la aburi și emoție. Din spatele ei venea miros de sarmale, cozonac cald și vin fiert. În sufragerie, un brad mic, puțin strâmb, clipea vesel, iar pe masă erau farfurii simple, dar pline.

Matei a rămas nemișcat.

Nu luxul l-a izbit. Ci viața.

Râsete. Voci. O vioară veche cântând încet un colind românesc de la radio. Un bătrân care tușea într-un colț și două femei care se certau pe cât piper să mai pună în salată.

— Ați… venit, a spus Ana, ușor uimită.

— Am venit, a răspuns el simplu.

Luca a apărut imediat, cu șosetele desperecheate și un zâmbet larg.

— Știam eu!

Matei a intrat stângaci, ținând paltonul în mână, ca un om care nu mai fusese demult primit undeva. Tatăl Anei s-a ridicat în picioare și i-a întins mâna.

— Poftiți, domnule. Casa e mică, dar inima e largă.

Matei a simțit un nod în gât.

S-au așezat la masă. Farfuria lui nu era din porțelan fin, dar era plină. Sarmale, mămăligă, smântână. Cineva i-a turnat vin fără să-l întrebe cine e sau ce face.

La început a tăcut.

Apoi a ascultat.

Povești despre facturi, despre copii, despre vremurile grele. Despre cum, uneori, banii nu ajung, dar oamenii tot pun ceva pe masă.

La un moment dat, Luca s-a urcat pe scaun și a spus un colind, uitând jumătate din versuri. Toată lumea a aplaudat.

Matei a râs. Nu politicos. Nu controlat. A râs din inimă.

Când a venit rândul desertului, Ana a pus pe masă un cozonac tăiat strâmb.

— N-am avut bani de unul din magazin, a spus ea rușinată.

Matei a gustat.

— E cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată.

Și, pentru prima dată după mulți ani, nu mințea.

La plecare, a scos plicul cu bani din buzunar și l-a lăsat jos, instinctiv. Tatăl Anei l-a văzut.

— Nu, a spus ferm. La noi, Crăciunul nu se plătește.

Matei a înghițit în sec.

A ieșit în noapte cu ochii umezi.

A doua zi, a sunat-o pe Ana și i-a spus că nu mai este doar menajera lui. I-a oferit un salariu dublu, program flexibil și o casă mai bună, aproape de școala lui Luca.

Dar, mai important, în fiecare an, de atunci, Matei Ionescu nu a mai fost singur de Crăciun.

Pentru că, uneori, nu averea te salvează.

Ci o masă simplă.

O casă galbenă.

Și șase cuvinte spuse de un copil.