A plătit benzina pentru un simplu domn, iar managerul a concediat-o

Pe ușa stației a intrat un bărbat înalt, cu un palton lung, elegant, și un baston cu mâner de argint. Fața îi era ridată, dar ochii îi scânteiau cu o energie greu de ignorat. Tăcerea a căzut brusc peste benzinărie. Toți angajații se întorseseră să-l privească, iar managerul, puțin confuz, a ieșit din birou.

— Bună ziua, domnule. Cu ce vă putem ajuta? a întrebat el, încercând să-și regleze tonul.

— Aș vrea să vorbesc cu tânăra care m-a ajutat mai devreme, a spus bătrânul cu o voce calmă, dar hotărâtă.

— Nu mai lucrează aici. A fost… o neînțelegere, a dat din umeri managerul.

— A fost concediată?

— A încălcat regulamentul, a mințit. Regret, dar decizia e luată.

Bătrânul și-a înăsprit expresia. A scos un portofel gros din buzunar și l-a deschis lent, sub privirile curioase ale celor din jur. A scos o carte de vizită și i-a întins-o managerului.

Pe ea scria: „Louis M. Enescu — Președinte, ENES Petroleum România”.

Toți au încremenit.

— Eu sunt proprietarul acestei rețele de benzinării, a spus el calm. Astăzi, am făcut un test. Am vrut să văd cine mai are bun-simț și inimă într-o lume în care toți aleargă după profit.

Managerul a început să transpire.

— Christine m-a ajutat fără să știe cine sunt. A acționat din omenie, nu din interes. Iar dumneavoastră ați concediat singura persoană din această filială care mi-a arătat că mai există speranță.

A urmat o tăcere grea.

— Îmi pare rău, domnule Enescu. N-am știut…

— Nu, n-ați știut. Dar o să aveți timp să reflectați. Pentru că începând de acum, sunteți concediat.

Bărbatul s-a întors spre ușă și, înainte să iasă, a spus:

— Să i se ofere lui Christine postul de manager. De mâine.

În acel moment, în parcarea benzinăriei, o mașină mică și veche se apropia. Christine se întorsese, doar ca să-și ia lucrurile.

— Domnișoară! a strigat Louis, ridicând mâna.

Ea a coborât din mașină, surprinsă, în timp ce toți o priveau.

— Nu numai că ați trecut testul, dar mi-ați reamintit de mama mea. Era învățătoare la țară. Împărțea mereu puținul pe care-l avea. Și îmi zicea mereu: „Dacă n-ai nimic de dat, măcar dă bunătate.”

Christine avea lacrimi în ochi.

— Vreau să conduceți această benzinărie. Și, dacă sunteți de acord, aș vrea să vă ocupați de un program național de formare pentru angajații noștri. Avem nevoie de mai mulți oameni ca dumneavoastră.

În următoarele săptămâni, numele Christinei a fost pe buzele tuturor. Povestea ei a apărut la știri, pe rețele sociale, iar sute de oameni au scris mesaje de sprijin. Unii au spus că și-au regăsit încrederea în oameni. Alții, că au plâns.

Iar într-o lume în care majoritatea trec grăbiți pe lângă nevoile celorlalți, o tânără cu suflet curat a arătat că o singură faptă bună poate schimba un destin. Sau mai multe.