Tânăr PIERDE o ȘANSĂ de MUNCĂ pentru că a ajutat o BĂTRÂNĂ

Stătea acolo, cu umerii căzuți, simțind frigul intrându-i până în oase, dar mai ales greutatea gândurilor.

Avea în buzunar doar câțiva lei, suficienți cât să ajungă acasă cu autobuzul.

Se gândea la mama lui, care îl sunase dimineață să-i ureze noroc.

La vorbele ei simple: „Să fii om, Andrei, restul vine.”

Atunci nu le dăduse prea mare importanță.

Acum îi răsunau în cap.

S-a ridicat încet și a pornit spre stația de autobuz.

În jur, orașul își vedea de treabă.

Oamenii alergau, vorbeau la telefon, se plângeau de ploaie.

Nimeni nu știa ce se frânsese în el.

Când autobuzul a sosit, Andrei a urcat mecanic și s-a așezat pe un scaun din spate.

Geamul era aburit, iar în reflexia lui a văzut un tânăr obosit, ud și dezamăgit.

„Poate n-a fost să fie”, și-a spus.

Telefonul i-a vibrat brusc în buzunar.

Un număr necunoscut.

A ezitat o clipă, apoi a răspuns.

— Andrei Popa? se auzi o voce calmă.

— Da…

— Sunt Ionescu. Ne-am întâlnit mai devreme, cu mama mea.

Andrei a rămas mut.

— Vreau să știți că mama e bine. Am dus-o la spital la timp. Doctorii spun că a fost aproape de un atac de cord.

Andrei a strâns telefonul în mână.

— Mă bucur mult… chiar mă bucur, a spus sincer.

— Andrei, a continuat vocea, știți cine sunt?

— Nu… adică… nu.

— Sunt directorul general al companiei la care ați avut interviul.

Inima i-a sărit din piept.

— Știu ce s-a întâmplat acolo, a continuat domnul Ionescu. Am aflat că ați întârziat. Și știu de ce.

Andrei a tăcut.

— La firma mea, a spus bărbatul rar, pot învăța pe cineva meserie. Dar nu pot învăța pe nimeni să fie om.

Autobuzul s-a oprit, dar Andrei nu a coborât.

— Dacă sunteți de acord, mâine dimineață vă aștept din nou. La ora 9. Fără interviu. Cu contractul pregătit.

Ochii i s-au umplut de lacrimi.

— Mulțumesc… mulțumesc mult, a reușit să spună.

— Mulțumirea mea e deja plătită, a răspuns calm domnul Ionescu. Mama mea e în viață datorită dumneavoastră.

A doua zi, Andrei a ajuns devreme.

Curat, emoționat, cu inima bătând tare.

A semnat contractul pentru un salariu care îi părea ireal: 4.500 de lei.

Dar mai presus de bani, simțea că fusese ales pentru ceva mai mare.

Când a ieșit din clădire, soarele strălucea.

Și pentru prima dată după mult timp, Andrei a știut sigur:

când alegi să fii om, viața nu rămâne datoare.