La trei zile după ce l-am îngropat pe soțul meu, șeful de la serviciu m-a sunat tremurând

Am închis telefonul și, pentru prima dată după înmormântare, am simțit că trebuie să mă ridic. Nu pentru că voiam, ci pentru că ceva din mine știa că, dacă mai rămân o secundă pe loc, mă voi prăbuși. Am respirat adânc, mi-am luat paltonul subțire și am ieșit în fața blocului, unde aerul rece de Ploiești m-a izbit direct în obraji.

Drumul până la firmă a fost un amestec ciudat de gol și teamă. Mașinile treceau pe lângă mine, oamenii mergeau grăbiți, iar lumea părea să funcționeze normal, de parcă sufletul meu nu era pe cale să se rupă în două. Am ajuns în fața clădirii și am privit în sus. Nu mai fusesem acolo niciodată. Eduard venea mereu acasă liniștit, niciodată nu adusese probleme de serviciu în familie.

Cu atât mai ciudat era totul.

Când am intrat, secretara lui Francisc m-a privit de parcă știa prea multe. M-a poftit în birou cu o grabă controlată, în timp ce își freca palmele, ca și cum ar fi avut emoții și ea.

Francisc era în picioare, lângă fereastră. Părea mai bătrân decât îl țineam minte, iar atunci când a întors capul spre mine, am văzut o îngrijorare reală în ochii lui.

— Vă rog, luați loc, Maria Luisa.

Nu m-am așezat. Mâinile îmi tremurau, iar în corp aveam o neliniște pe care nu o puteam stăpâni.

— Spuneți-mi direct — am cerut, cu o voce pe care abia mi-am recunoscut-o. — Ce se întâmplă? Ce legătură are Ionuț în toată povestea asta?

Francisc a oftat, apoi a deschis un sertar și a scos o mapă groasă, legată cu un șnur roșu. Mi-a întins-o, dar n-am reușit să ridic mâna. Simțeam că atingerea acelui dosar ar putea schimba tot ce știam despre familia mea.

— Eduard a descoperit ceva cu câteva luni înainte să… — s-a oprit o clipă. — Înainte să plece dintre noi. Cineva din interiorul firmei falsifica acte, lua bani din conturile unor clienți și îi muta în alte conturi, folosind nume acoperite. La început a crezut că e o greșeală. Dar apoi…

A tras aer în piept.

— Apoi a descoperit un nume. Numele lui Ionuț.

Am simțit cum îmi fuge pământul de sub picioare.

— E imposibil — am șoptit. — Ionuț abia se descurcă cu salariul de la magazin. Cum…? De ce…?

— Știu, și Eduard a spus același lucru. De asta a început să caute mai adânc. Dar cu cât căuta, cu atât era mai evident că cineva încerca să-i întindă o capcană. Să pară că băiatul dumneavoastră era implicat în fraudă. Și nu era vorba de sume mici, Maria Luisa. Vorbim de peste 300.000 de lei.

Mi-am dus mâna la gură. Simțeam un zumzet în urechi, ca și cum lumea se depărta treptat de mine.

— Cine ar face asta? Cine ar vrea să-i distrugă viața lui Ionuț?

Francisc s-a apropiat de mine, de parcă ar fi vrut să mă sprijine, dar nu a îndrăznit să mă atingă.

— Asta încerca să afle Eduard. Și cred că aflase. Dar nu a mai apucat să-mi spună. Cu două zile înainte să… moară… m-a rugat să păstrez dosarul acesta și să vi-l dau doar dumneavoastră. Nu poliției. Nu familiei. Numai dumneavoastră.

Am privit mapa. Șnurul roșu părea să pulseze, ca un avertisment.

— Vreți să spuneți… că moartea lui…?

— Nu pot afirma nimic. Dar nu cred că a fost doar un accident, Maria Luisa.

Camera s-a învârtit o clipă. M-am așezat pentru că picioarele nu mă mai țineau.

— Ce trebuie să fac? — am întrebat aproape fără voce.

Francisc a inspirat adânc.

— Trebuie să decideți dacă deschideți dosarul. Acolo sunt toate dovezile. Și numele celui pe care Eduard îl considera responsabil. Dar trebuie să înțelegeți ceva: dacă îl deschideți, nu mai există cale de întoarcere. Adevărul poate distruge mai mult decât o minciună.

Am privit șnurul. Degetele mele, slăbite de zile întregi de plâns, au început să tremure. Simțeam că Eduard era acolo, lângă mine, că mă privea așa cum mă privea când Ionuț era mic și făcea vreo prostie: cu grijă, cu speranță, cu teamă pentru familie.

Și atunci am înțeles.

Asta era ultima lui dorință. Ultima lui apărare pentru noi.

Am tras încet de șnur, iar nodul s-a desfăcut.

— Atunci… să aflăm adevărul, Francisc.

Pentru prima dată de când intrase în birou, bărbatul a dat din cap cu o solemnitate care mi-a dat fiori.

— Dumnezeu să ne ajute, Maria Luisa. Ce urmează nu va fi ușor.

Am deschis dosarul. Și lumea mea s-a schimbat pentru totdeauna.