Soțul meu m-a părăsit ca să se căsătorească cu propria mea mamă

Am stat nemișcată pe scaun, cu mâinile împreunate în poală.

Mama purta o rochie crem, simplă. Mihai era rigid, cu zâmbetul forțat. Păreau doi oameni care se grăbesc să termine ceva, nu doi oameni fericiți.

Funcționara a închis registrul. A urmat un mic ropot de aplauze.

Atunci m-am ridicat.

Nu brusc. Nu teatral.

Doar suficient cât să fiu observată.

Mama m-a văzut prima.

I s-a tăiat respirația. Fața i s-a albit. Mihai s-a întors și el, iar zâmbetul i s-a prăbușit ca o mască prost lipită.

„Bună”, am spus calm.

În sală s-a făcut liniște.

„N-am venit să stric nimic. Am venit doar să asist.”

Mama a făcut un pas spre mine.

„Laura… nu era nevoie…”

„Ba era”, am spus. „Pentru mine.”

M-am întors spre funcționară.

„Îmi cer scuze. Pot spune câteva cuvinte? Durează puțin.”

Femeia a ezitat, apoi a dat din cap.

Am scos din geantă un dosar subțire.

„În ultimii ani de căsnicie”, am început eu, „am avut încredere totală. N-am verificat conturi. N-am citit acte. Am crezut că suntem o familie.”

L-am privit pe Mihai.

„Se pare că n-am fost.”

Am scos prima hârtie.

„Aici sunt extrasele unui cont comun, din care au fost retrași peste 120.000 de lei. Bani mutați, în mod constant, într-un cont pe numele mamei mele.”

Un murmur s-a auzit în sală.

Mama a încercat să spună ceva, dar nu i-a ieșit niciun sunet.

„Aici”, am continuat, „este contractul de vânzare al apartamentului bunicii. Semnat cu o procură falsă, în timp ce eu eram încă soția legală.”

Mihai transpira.

„Și aici”, am spus ridicând ultima foaie, „este plângerea penală depusă acum două săptămâni. Pentru fraudă, fals și delapidare.”

Sala era înghețată.

„Nu v-am spus nimic până azi”, am adăugat, „pentru că am vrut să fiți liniștiți. Să credeți că ați scăpat.”

Am închis dosarul.

„Nunta e valabilă. Dar liniștea voastră… nu.”

Am făcut un pas înapoi.

Mama tremura. Mihai nu mă mai privea.

Am ieșit din sală cu spatele drept.

Pentru prima dată, nu mai eram femeia părăsită.
Nu mai eram fiica trădată.

Eram un om care știa adevărul.

Și care nu mai tăcea.