Soacra mea îmi critica mereu „stilul de la țară”

Replica a rămas suspendată în aer, ca un pahar pe punctul de a se sparge. Andrei a tăcut. Tăcerea lui a durut-o pe Oana mai tare decât toate înțepăturile soacrei.

În seara aceea, acasă, Oana s-a dezbrăcat în liniște, și-a prins părul într-un elastic simplu și s-a privit în oglindă. Fata din reflexie era aceeași ca întotdeauna: fără artificii, fără mască. Crescută într-un sat de lângă Botoșani, cu mâinile obișnuite cu munca și cu sufletul obișnuit să rabde.

Telefonul a sunat.

— Oana, mâine la ora opt, probele. Nu întârzia. Campania asta o să fie peste tot: panouri, autobuze, online. E mare.

A închis ochii. Își amintea perfect cum, cu ani în urmă, fusese refuzată la un casting pentru că „nu arată destul de urban”. Atunci plânsese pe peron, cu un covrig în mână și zece lei în buzunar.

Dimineața următoare, a plecat fără să-i spună nimic Lidiei Popescu. Doar i-a lăsat un bilet lui Andrei: „Am treabă. Ne vedem diseară.”

Machiajul a fost discret. Părul — lăsat liber. Hainele — simple. Fotografii au zâmbit.

— Exact asta căutam, a spus unul dintre ei. Adevărat.

O lună mai târziu, într-o sâmbătă, Lidia Popescu mergea cu o prietenă pe bulevardul principal din București. Vorbea despre modă, despre „femei care nu știu să se pună în valoare”.

Și atunci a văzut.

Un panou uriaș. În plin centru. O femeie în blugi simpli și pulover tricotat, cu privirea sigură și zâmbet calm.

Sub fotografie scria mare:
„Fii tu. Atât.”

Lidia s-a oprit brusc.

— Dar… asta e…

Oana.

Soacra a simțit cum i se usucă gura. Oamenii se uitau, făceau poze. Un tânăr a spus:
— Uite ce mișto e reclama asta. Tipa asta pare reală.

Seara, Lidia Popescu a venit neanunțată. Oana i-a deschis ușa, îmbrăcată exact la fel ca pe panou.

— N-am știut… a murmurat soacra. — Eu… doar voiam ce-i mai bun pentru Andrei.

— Știu, a răspuns Oana calm. Dar ce e bun pentru el sunt și eu. Așa cum sunt.

Andrei a privit scena și, pentru prima dată, a înțeles.

Din ziua aceea, comentariile au încetat. Privirile s-au schimbat. Iar Oana n-a mai simțit nevoia să demonstreze nimic.

Pentru că, uneori, cea mai mare eleganță e să rămâi tu — chiar și atunci când nimeni nu pariază pe tine.