UN TATĂ A INTRAT ÎNTR-UN MAGAZIN DE LUX CA SĂ CUMPERE UN CADOU SCUMP

Râsetele s-au stins brusc când Ion a scos încet portofelul din buzunar.

Nu era unul de piele fină. Era vechi, ros la colțuri. Dar l-a deschis cu o siguranță care nu lăsa loc de îndoială.

— Doamnă, a spus el rar, apăsat, spuneți-mi prețul.

Claudia a oftat teatral.
— 3.800 de lei. Fără reducere. Și nu se plătește în rate.

Maria strângea mâna tatălui ei. Își dădea seama că ceva nu era în regulă. Se uita la podea, rușinată, de parcă ea greșise cu ceva.

Ion s-a aplecat ușor spre ea.
— E în regulă, puiule. Tati e aici.

A scos teancul de bancnote. Unele mototolite. Altele noi. Le-a pus pe tejghea, una câte una.

Șușotelile au devenit tăcere.

Claudia a încremenit.

— Numărați-le, a spus Ion calm. Dacă lipsesc bani, plecăm.

Vânzătoarea a început să numere cu mâinile tremurânde. Nu lipsea niciun leu.

Dar exact atunci a intervenit managerul magazinului, un bărbat îmbrăcat la patru ace.
— Ce se întâmplă aici?

Claudia s-a grăbit:
— Domnul deranja clienții. Nu respectă standardele magazinului.

Managerul l-a privit pe Ion de sus.
— Regretăm, dar ne rezervăm dreptul de a refuza servirea.

Ion a strâns din dinți. Nu pentru el. Pentru Maria, care avea ochii în lacrimi.

— Atunci dați-mi banii înapoi, a spus scurt.

În acel moment, ușile magazinului s-au deschis larg.

Un bărbat în vârstă, cu părul alb și costum simplu, dar impecabil, a intrat sprijinit într-un baston. Toți angajații au încremenit.

— Bună dimineața, a spus el.

Managerul a devenit brusc mic.
— Bună dimineața, domnule Popa…

Bătrânul s-a uitat direct la Ion. L-a recunoscut imediat.

— Bună dimineața, domnule Ionescu.

Ion a înclinat ușor capul.
— Bună dimineața.

Claudia era albă la față.
— Îl… îl cunoașteți?

Bătrânul a zâmbit.
— Desigur. Domnul Ionescu este proprietarul firmei care construiește noua aripă a mall-ului. Fără el, clădirea asta nici n-ar fi existat.

Tăcere totală.

— Mai mult, a continuat el, este și coproprietar al acestui spațiu.

Managerul a început să bâlbâie scuze.

Ion a ridicat mâna.
— Nu e nevoie. Vreau doar păpușa pentru fiica mea.

Bătrânul s-a aplecat spre Maria.
— La mulți ani, draga mea. Păpușa este din partea noastră.

Maria a zâmbit pentru prima dată.

Ion s-a uitat la Claudia.
— Să știți ceva, doamnă. Omul nu se măsoară după pantofi. Ci după cum își ține copilul de mână.

Au ieșit din magazin în liniște.

În mall, lumea s-a dat la o parte.

Ion și Maria mergeau ținându-se de mână, cu o păpușă roz într-o pungă simplă.

Și pentru prima dată, Maria a înțeles că tatăl ei nu era doar un muncitor.

Era un om mare.