La 36 de ani, m-am căsătorit cu o femeie sărmană, care mai târziu mi-a dăruit doi copii

Anii au trecut liniștiți. Viața noastră era simplă, dar plină de iubire. Ana devenise sufletul casei — harnică, atentă, mereu zâmbitoare. Când o priveam jucându-se cu copiii prin curte, simțeam că n-aș mai putea cere nimic de la viață.

Într-o dimineață de vară, în timp ce pregăteam micul dejun, am observat-o pe Ana mai agitată ca de obicei. Privea mereu spre drum, tresărind la fiecare zgomot de motor.

— Ce e, dragă? — am întrebat-o.
— Nimic… doar mi s-a părut că am auzit ceva cunoscut, — a spus ea, încercând să zâmbească, dar ochii o trădau.

După prânz, am auzit claxoane afară. M-am uitat pe geam și am încremenit: trei mașini scumpe opriseră în fața porții. Din prima a coborât un bărbat în costum, urmat de alți doi, la fel de eleganți. Toți păreau ieșiți dintr-un altă lume.

— Cautăm pe doamna Ana, — a spus unul dintre ei politicos, dar cu o autoritate care impunea tăcere.

Ana ieșise deja, palidă, cu mâinile tremurând. Bărbatul s-a apropiat și s-a înclinat ușor.
— Doamnă, au trecut cinci ani. Toată familia vă caută. Tatăl dumneavoastră este bolnav și dorește să vă vadă.

Vecinii se strânseseră în poartă, șușotind între ei. Eu nu înțelegeam nimic. Ana și-a acoperit fața cu palmele și a început să plângă.

Mai târziu, în casă, mi-a spus totul.

Se născuse într-o familie foarte bogată din București. Tatăl ei era om de afaceri, mama — profesoară universitară. După o ceartă urâtă, Ana fugise de acasă, simțindu-se sufocată de reguli și așteptări. Trăise pe străzi, pierzând totul, până în ziua în care mă întâlnise.

— N-am avut curajul să-ți spun. Mi-era teamă că ai fi văzut în mine doar fiica unui om bogat, nu femeia simplă care te iubea, — a spus printre lacrimi.

Am luat-o de mână.
— Ana, pentru mine ești aceeași femeie care stătea în frig la marginea pieței. Nu te iubesc pentru ce ai, ci pentru cine ești.

După câteva zile, a mers să-și vadă familia. Eu am rămas acasă cu copiii, cu inima strânsă. Mă temeam că nu se va mai întoarce, că lumea ei luxoasă o va lua de lângă mine.

Dar, într-o seară, am auzit pași în curte. Când am ieșit, Ana stătea acolo, cu lacrimi în ochi și un zâmbet mare.
— Tata vrea să te cunoască, — mi-a spus. — A înțeles tot. Vrea să fim o familie adevărată.

În zilele următoare, viața noastră s-a schimbat. Tatăl Anei ne-a ajutat să reconstruim casa, copiii au mers la o școală mai bună, iar eu am deschis o mică fermă, visul meu din tinerețe.

Dar mai presus de toate, am înțeles ceva: bogăția adevărată nu vine din bani, ci din inimile oamenilor care te iubesc cu adevărat.

Și oricât de luxoase ar fi fost acele mașini din fața porții, pentru mine, cel mai prețios lucru din lume era femeia care odinioară cerșea o bucată de pâine — și care acum era soția mea, mama copiilor m